Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Răspunsul la această întrebare a fost prezentat de către directorul CJP într-o şedinţă a Colegiului prefectural.

La nivelul Casei Judeţene de Pensii Caraş-Severin au fost înregistrate în cursul anului 2015, până la sfârşitul lunii august, 17.766 cereri (de înscriere la pensie, acordare ajutor de deces, privind accidentele de muncă şi bolile profesionale, legi speciale etc.), dintre care 2.180 au fost cereri de înscriere la pensie. Au fost puse în plată un număr de 2.904 decizii.

„În cadrul procedurii de acordare a indicelui de corecţie la pensie, conform art. 170 din lege, s-au înregistrat un număr de 5.001 de cereri, din care 4.858 pentru pensiile de asigurări sociale de stat şi 143 pentru pensiile de asigurări sociale agricultori, soluţionarea acestora făcându-se în mai multe etape, datorită constatării neconstituţionalităţii dispoziţiilor procedurale“, a explicat directorul executiv al CJP, Dorin Brăilă.

Potrivit informării făcute, problemele care au generat deficienţe în activitatea de soluţionare a cererilor s-au datorat atât numărului insuficient de salariaţi cât şi condiţiilor improprii în care se desfăşoară activitatea instituţiei.

„Întâmpinăm dificultăţi foarte mari în ceea ce priveşte stadiul soluţionării cererilor de stabilire a drepturilor de pensie, sub aspect logistic, determinate de erorile apărute în noul program informatic implementat la nivel naţional pentru perioadele lucrate după data de 1 aprilie 2001, toate datele din adeverinţele ce atestă stagiul de cotizare, cuantumul, condiţiile de muncă (normale, deosebite, speciale) fiind preluate automat din baza centralizată la nivel naţional, constituită conform declaraţiilor nominale de asigurare depuse de fiecare unitate angajatoare în parte, în sensul că au apărut neconcordanţe majore între situaţia reală şi datele de pe suportul informatic“, a explicat Brăilă.

Acesta a mai explicat că cele mai mari întârzieri (termene de aşteptare mai lungi) sunt la cererile privind modificările de drepturi de pensie nu la acordarea drepturilor de pensie iniţiale (care au termene mai scurte de aşteptare), solicitanţii modificării pensiilor nefiind lipsiţi în perioada de aşteptare de venituri, având deja pensie în plată.