Reactualizat la:

Căsuţa Trifan a câştigat „O călătorie de 100 de ani“

Căsuţa Trifan a câştigat „O călătorie de 100 de ani“
Scris de Alexandra Gorghiu - CARAŞ-SEVERIN – Acesta este un proiect-concurs derulat de Fundaţia Domeniul Otetelişanu în cadrul Programului Centenar.

 (1 comentariu)

Rectifica

Despre familia de timişoreni Trifan, care a avut curajul să achiziţioneze în urmă cu doi ani o casă veche, aproape nelocuibilă, din satul cărăşean Valeapai – comuna Ramna şi să o repună într-un circuit existenţial, am scris în cotidianul Jurnal de Caraș-Severin și pe caon.ro chiar din primele faze de reabilitare. Mesajul lor a fost limpede, acela de a contribui la salvarea şi punerea în valoare a arhitecturii tradiţionale din Banat, păstrând esenţa şi spiritul caselor vechi, aducând deopotrivă confortul vieţii moderne. Primind ajutor de la zeci de voluntari din întreaga lume, au dorit să ducă acest mesaj mai departe, înfiinţând Asociaţia „Acasă în Banat“, cu sediul în casa lor din Valeapai. Un prim câştig prin asociaţie a fost chiar obţinerea unor fonduri pentru proiectul lor de a zugrăvi şi reabilita cel puţin 30 de case din ţinutul morilor de la Rudăria, pentru ca turiştii să nu mai ocolească zona din cauza primei impresii la impactul vizual. Dar acest mesaj a fost receptat şi prin participarea la concursul derulat în 2018 prin proiectul centenar „O călătorie de 100 de ani“, cofinanţat de Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale.

Concursul a fost lansat pentru fiecare regiune istorică, respectiv Transilvania, Muntenia, Bucureşti, Oltenia, Moldova, Dobrogea şi Banat. Organizatorii şi-au dorit să pună trecutul şi prezentul în faţă, mergând pe urmele fotografului german Kurt Hielscher, care a călătorit în România aflată în reconstrucţie după Primul Război Mondial şi a realizat cel mai preţios album al timpului, cuprinzând 100 de fotografii. Ei au vrut să arate cum s-au schimbat locurile fotografiate de Kurt Hielscher în cei 100 de ani de istorie, cele mai reuşite fotografii fiind cuprinse într-un album purtând titlul proiectului, acesta conţinând în oglindă şi fotografiile realizate în urmă cu un secol. Albumul a fost deja lansat în capitală, în decembrie 2018. Prin concurs, românii au fost provocaţi să scotocească în lăzile de zestre, prin cufere şi arhive pentru a contribui la această cercetare cu idei, informații, fotografii vechi sau filmări actuale, pentru a ilustra schimbările în timp.

Adunând cele mai multe „like“-uri şi distribuiri pe reţelele de socializare, Căsuţa Trifan, veche de 169 de ani, şi-a găsit rostul în lumea de acum, câştigând inclusiv acest concurs pentru regiunea Banat. Vă reamintim, este vorba despre o căsuță veche de jeleri din satul Valeapai, judeţul Caras-Severin, construită din bârne de lemn, cu pereții din lemn și văiugă. Cu arhitectură specifică zonei din arealul Văii Pogănișului, căsuța a fost construită în anul 1850. A stat nelocuită vreme de mai bine de 20 ani, timp în care s-a deteriorat semnificativ, riscând să se piardă definitiv. A salvat-o familia Trifan din Timișoara. Căsuța a fost cumpărată în anul 2016 și de atunci a intrat într-un proces de restaurare. Meșterii au folosit în principal materiale tradiționale, lemn, lut și var. Folosind grinzi de lemn vechi, recuperate de la o casă demolată din sat, noii proprietar au redeschis pridvorul, închis în anii ’60.



Comentarii 1

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Amenzi de peste 164.000 de lei, în şapte ore
CARAŞ-SEVERIN - Chiar dacă fluiditatea traficului atinge cote alarmante pe alte meleaguri, viteza pare să fie şi [...] mai multe »
Circ fără bani în Consiliul Local Caransebeș
CARANSEBEȘ - Acuzațiile pentru reprezentația de circ au curs de ambele părți ale celor două tabere din [...] mai multe »
Dan Stan: Evaluaţi angajaţii AquaCaraş la sediul PSD? Luminiţa Jivan: Mi se pare strigător la cer!
CARAŞ-SEVERIN - Liberalul Dan Stan acuză faptul că operatorul de apă și canalizare a devenit proprietatea privată [...] mai multe »
Moara Juracek – cartier rezidenţial cu bretele de centură
REŞIŢA - Primarul Ioan Popa promite să transforme în cartier rezidenţial – cu clădiri cu două sau trei etaje, [...] mai multe »
Popa promite staţie de autobuz modernă pentru Intim
REŞIŢA - Despre aşa-numita valorificare a obiectivului, primarul spunea că este, de fapt, un termen mai elegant [...] mai multe »
Istoria clipei miroase a cerneală
REȘIȚA - Presa scrisă e pe ducă. Va dispărea într-un an-doi, căci cine ar mai vrea să frece hârtia când are [...] mai multe »
România în acuarelă
REȘIȚA - După ce a fost găzduită la Teatrul Naţional Bucureşti, prima expoziţie naţională de acuarelă sub [...] mai multe »
Autorii unei tâlhării, prinşi în câteva ore
CARANSEBEȘ - Oamenii legii spun că este vorba despre doi tineri, unul de 13 ani, din Caransebeş, celălalt de 25, din [...] mai multe »
Şomajul e doar în uşoară scădere
CARAŞ-SEVERIN - După ce o bună parte din industria cărăşeană şi-a închis porţile, în judeţ au rămas prea [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou