Reactualizat la:

Castelul Huniade ar putea fi deschis, cel puțin parțial, pentru turiști, din 2021

Castelul Huniade ar putea fi deschis, cel puțin parțial, pentru turiști, din 2021
Scris de Adrian Panduru - În curând bate gongul anului 2021, an în care Timișoara va fi Capitală Culturală Europeană. Castelul Huniade, care adăpostește Muzeul Național al Banatului, este închis, în renovare de ani buni… Sunt șanse să-și deschidă porțile pentru ca turiștii care vin în Capitala Europeană a Culturii să poată vizita măcar o parte din castel…

Rectifica

Castelul din centrul Timișoarei a fost, ani la rând, supus unor renovări, lucrări contestate prin procese, expertize și alte „încâlceli” birocratice și juridice, care au făcut ca acest monument istoric să rămână ferecat ani buni, iar turiștii să-l vadă doar pe dinafară…

„S-au finalizat lucrările și remedierile la aripa de nord-vest. S-a demarat procedura privind recepția acelor lucrări. Sperăm ca în perioada următoare, toți cei care sunt în comisie, dacă lucrurile sunt în regulă, să semneze procesul verbal privind recepția lucrărilor, astfel încât să putem demara un alt proiect pe întreg castelul și apoi să punem castelul în valoare. Aripa de nord-vest a fost consolidată, acum trebuie modernizat în interior. Am avut discuții la Ministerul Culturii, pentru că există un fond de finanțare de la Institutul Național de Patrimoniu și avem șanse să obținem finanțare din bugetul de stat, ținând cont că este vorba și de proiectul Timișoara 2021. În momentul când finalizăm recepția, discutăm de noua documentație și atunci vom ști o valoare estimată pentru reabilitarea întregului castel. Dacă putem, în 2021, deschidem întreg castelul, dacă nu, eu merg și pe ideea de a fi deschis parțial, pentru a fi pus în valoare”, a declarat, pentru Tion, Călin Dobra, președintele Consiliului Județean Timiș.

La Castelul Huniade s-a realizat o expertiză tehnică pentru aripa de nord-vest a clădirii aflată în reabilitare de peste 10 ani, cu procese, infiltrații de apă și multe probleme la activ. Fără recepție nu se pot accesa fonduri europene sau guvernamentale pentru continuare lucrărilor la castel.

Lucrările de consolidare la aripa de nord-vest de la Castelul Huniade au fost reluate în septembrie 2016, după o pauză de aproximativ jumătate de an. În 2006, Muzeul Banatului a intrat în reparații, pe un proiect finanțat din banii CJ Timiș, în total aproximativ 12 milioane de lei. Șantierul de la Castelul Huniade a fost cu probleme de-a lungul celor 10 ani de când s-a tot lucrat. În zidurile clădirii au început să apară fisuri, lucrările au fost întrerupte, reluate, au existat procese între beneficiar și constructor. În iunie 2016, în Sala Cavalerilor a plouat ca afară…

Articole pe aceeași temă:

Castelul Huniade, tot cu porțile închise. Fără recepția lucrărilor la aripa de Nord-Vest nu se pot accesa fonduri

Aripa reabilitată a Castelului Huniade ar putea fi deschisă vizitatorilor în 2021. Există și o variantă „foarte riscantă”

Indolenta la Muzeul Banatului: vestigii arheologice tinute pe holuri, in Castelul Huniade a plouat si nu se lucreaza



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria TION Ştirile judeţului Timiş
Șoferii de autobuze, microbuze și transportatorii de mărfuri, controlați de polițiști, în săptămâna ce urmează
Se anunță acțiune la nivel european pe drumuri, în perioada 22-28 iulie. Polițiștii de la Rutieră vor fi [...] mai multe »
Sârb prins în România în timp ce transporta migranți somalezi spre o țară din vestul Europei
Planuri date peste cap pentru un sârb și patru somalezi, de polițiștii de frontieră timișeni. Cei cinci au fost [...] mai multe »
Se face iar dezinsecție din avion la Timișoara
Se stropește din nou de la înălțime împotriva țânțarilor, la Timișoara. Muncitorii firmei Coral Impex [...] mai multe »
Peste 40 de hectare de vegetație uscată ard la Săcălaz
Incendiu de vegetație uscată de amploare, duminică, la ieșire din Săcălaz spre Beregsău Mare. Pompierii militari, [...] mai multe »
Robu vrea parcare mare exact în Piața 700, lângă cea de la Finanțe
Weekend plin pe Facebook pentru primarul Nicolae Robu, care a anunțat, printr-un nou sondaj pe rețeaua de socializare, [...] mai multe »
Raliul mașinilor de epocă din centrul Timișoarei, mutat la Arad
Mașini din vremuri trecute din toate județele țării ar fi trebuit să-și etaleze frumusețea pe străzile din [...] mai multe »
Cum va arăta complexul sportiv din cartierul Șagului
Primele imagini cu viitorul complex sportiv și de agrement din Calea Șagului au fost făcute publice de primarul [...] mai multe »
Turnul de apă din Iosefin are proiectant, o firmă din Timișoara
Este gata primul concurs de soluții din istoria Timișoarei, pentru turnul de apă din zona Iosefin. Firma [...] mai multe »
Dominic Samuel Fritz este candidatul USR la Primăria Timișoara
Rezultat așteptat la finalul alegerilor interne pentru desemnarea unui candidat USR la Primăria Timișoara. mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou