REŞIŢA – Pentru că zilele acestea se împlineşte un deceniu de la data la care Casa Muncitorească a fost mistuită de un incendiu, Petru Curuţa, un cititor fidel al Jurnal CS ne-a transmis câteva însemnări legate de clădirea-simbol şi de evenimentul care i-a pus punct strălucirii.
Povestea începe în jurul anului 1936, când în oraşul vechi se contura clădirea Casei Muncitoreşti, ce urma să devină un edificiu modern şi important în viaţa locuitorilor Reşiţei, din punct de vedere cultural şi politic. De altfel, în perioada celui de-al Doilea Război Mondial, Centrul Civic al Reşiţei se întindea între vechea clădire a primăriei – aflată în dreptul pasajului CSR – şi Casa Muncitorească. Obiectivul se remarca prin construcţia sa frumoasă şi impunătoare, fiind declarată monument de arhitectură. A fost proiectată să devină un obiectiv de prim rang în viaţa locuitorilor Reşiţei şi a fost construită prin munca şi contribuţia materială a muncitorilor de la UDR, mobilizaţi de sindicat. Principala sa utilitate a fost cinematograful cu acelaşi nume, construit după cele mai moderne norme ale vremii.
Din construcţie, imobilul a fost prevăzut cu 888 de locuri, ca simbol al luptei sindicale, cele trei cifre 8 reprezentând 8 ore de muncă, 8 ore de odihnă şi 8 ore libere, la dispoziţia salariatului. În 1948, Casa Muncitorească a fost naţionalizată iar după zece ani a fost dată în folosinţă Întreprinderii Cinematografice Regionale de Stat din Timişoara, care nu a mai întreţinut-o în niciun fel.
Ulterior, o parte din clădire a fost închiriată ca discotecă, asupra întregului obiectiv apărând o situaţie de incertitudine în privinţa proprietăţii. Joi, 15 august, în jurul orei 3.00, a izbucnit un incendiu devastator care, cu toată intervenţia promptă a pompierilor, a distrus totul. Strălucirea Casei Muncitoreşti a dispărut pentru totdeauna. A mai rămas doar o amintire nostalgică pentru cei care i-au cunoscut cândva utilităţile.