Reactualizat la:

Casă, dulce… dosar

Casă, dulce… dosar
REŞIŢA – Dosarele depuse pentru locuinţele ANL trebuie să fie reînnoite de solicitanţi şi anul acesta. Actele necesare

Grava problemă a lipsei locuinţelor afectează de mult timp ţara noastră, iar Reşiţa nu se abate de la această „regulă“.

În municipiul nostru există nu mai puţin de 350 de cereri pentru ANL. În prezent, sunt în construcţie două imobile, unul în zona Domanului iar al doilea la Teatrul de Vară, ele urmând să asigure un acoperiş deasupra capului pentru 78 de familii.

Însă, ceea ce mulţi dintre cei ce aşteaptă cu nerăbdare cheile unui nou apartament nu ştiu, este faptul că dosarul pe care l-au depus trebuie să fie reactualizat în fiecare an.

Primarul Liviu Spătaru a menţionat acest lucru, ieri, în conferinţa de presă. Aprobările pentru o locuinţă ANL sunt acordate de către Consiliul Local, fiind necesar ca actele ce fac parte din dosar să fie la zi.

În plus, se va ţine cont de vârstă după cum a spus edilul reşiţean „în momentul în care s-a dat cheia în mână, titularul trebuie să aibă sub 35 de ani“.

Chiar şi aşa, cu numai două blocuri, problema este departe de a fi rezolvată, însă primarul a declarat că vor mai fi construite încă patru scări de bloc, în prelungirea blocurilor de pe Calea Caransebeşului.

Nina Curiţa

Rectifica



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Transal Urbis își face o nouă stație de sortare
CARANSEBEȘ - Operatorul de salubritate și transport din Caransebeș vrea să mute stația provizorie din zona Gării [...] mai multe »
Nu cred că a uitat Caransebeșul!
CARANSEBEŞ - Asta spune primarul Felix Borcean despre noul ministru de Interne, Marcel Vela, relațiile acestuia în [...] mai multe »
Depoul de tramvaie nu a adus pagubă bugetului local
REŞIŢA - Dimpotrivă, a fost aprobată decontarea cheltuielii municipiului Reșița, peste două milioane de lei, [...] mai multe »
Bilanţul accidentelor feroviare în judeţ se ridică la şase
CARAŞ–SEVERIN - Dacă e mult sau puţin, într-un interval de zece luni, nici nu mai contează dacă infrastructura [...] mai multe »
Acasă în Banat și primarul Filimon îi fac o bucurie unei femei sărmane din Măureni
MĂURENI - Mai precis, o casă pentru Anica din Măureni, care până astăzi locuia într-un șopru de lemne, fără [...] mai multe »
Murgu: Da, cer! Tot cer şi nu mi-e ruşine!
REŞIŢA - Managerul Waldemar Murgu, entuziasmat de rezultatele financiare, a menţionat şi alte schimbări în bine [...] mai multe »
5,6 milioane de lei pentru Colegiul Național „Diaconovici-Tietz”
REŞIŢA - Un nou contract de finanțare pentru municipiul Reșița a fost semnat marţi, 19 noiembrie 2019, la sediul [...] mai multe »
Trecerile de cale ferată nu vor mai face atâtea victime!
CARAŞ-SEVERIN - Asta datorită amenajărilor trecerilor la nivel a drumurilor cu calea ferată, ce vor fi executate în [...] mai multe »
Bomba socială din Mociur face vâlvă pe reţelele de socializare
REŞIŢA - Senatorul Ionuţ Chisăliţă spune că o asemenea problemă socială nu se rezolvă transferând-o în altă [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou