Reactualizat la:

Casa de vis, doar vis frumos

Casa de vis, doar vis frumos
REŞIŢA – Preţurile galopante la locuinţe „sperie“ tinerii lipsiţi de perspectivele de a le cumpăra.

Rectifica

Deşi sunt deja ridicate, pentru viitorul apropiat, specialiştii în imobiliare estimează noi scumpiri la preţurile locuinţelor.

Condiţii în care, pentru tinerii şi aşa descumpăniţi, misiunea „casa“ se anunţă una de-a dreptul imposibilă.

Ne-am convins de această realitate la capătul unui scurt dialog purtat cu cei aflaţi la vârsta la care ar trebui să fie „oameni cu casa lor“.

Bani prea puţini

Miroslav Lucacela consideră că, după posibila scumpire, vor avea de câştigat doar aceia care şi-au dotat locuinţele cu toate cele necesare.

„Creşterea preţurilor e binevenită pentru cei care au investit în locuinţe şi, mai apoi, vor vrea să le vândă. Pentru cine vrea să cumpere ar fi bine dacă, în paralel, ar creşte şi salariile. Cred că ne vom permite să ne luăm case când euro va deveni moneda naţională a României“, a fost părerea studentului de 22 de ani.

Un alt student, Petriţa Drăghia, gândeşte la fel. Tânărul de 19 ani crede că, pentru a fi bine, şi salariile ar tebui să crească vertiginos. „Casele sunt destul de scumpe şi acum. Pentru a le putea cumpăra, ar trebui să crească salariile suficient ca să ne permitem asta“, ne-a spus Petriţa pe care nici ideea unui credit bancar nu-l încântă.

Florin Bumbea ne-a vorbit despre corectitudinea preţurilor la locuinţe. „Sunt corecte în măsura în care reflectă dotările pe care le au apartamentele scoase la vânzare. Însă pentru noi preţurile sunt mari şi acum, dacă cresc mai mult va fi rău de tot. O idee bună ar fi ca salariile să crească cu foarte mult“, spune tânărul fără ocupaţie, în vârstă de 21 de ani.

Buzunare goale

Acestea nu sunt singurele opinii de acest fel. Şi C.A. ne-a vorbit despre marele decalaj între preţurile caselor şi valoarea salariilor. „E rău dacă apartamentele se vor scumpi şi mai mult. Asta pentru că salariile sunt prea mici şi nu ne permitem să ne cumpărăm locuinţele care se dovedesc prea scumpe pentru salariile noastre“, a fost părerea electricianului de 28 de ani.

S.C., de 24 de ani, vorbeşte despre greutatea tinerilor de a fi independenţi. „Noi, tinerii, nu ne putem permite nimic dacă nu ne ajută părinţii cu ceva. Suntem oameni în toată firea şi suntem nevoiţi să rămânem legaţi de părinţi. Preţurile locuinţelor sunt şi acum foarte ridicate. Cu salariile pe care le au românii, e foarte greu să ai o locuinţă a ta“, ne-a spus tânărul de 24 de ani care nu are nici o ocupaţie.

Ionel Ivaşcu

ionel.ivascu@informmedia.ro



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Banii europeni, tentaţie şi necesitate
CARAŞ-SEVERIN - Gradul de absorbţie al Caraş-Severinului este de peste 50 la sută în actualul ciclu financiar 2014 [...] mai multe »
Cinci noi staţii de reîncărcare la Reșița
REŞIŢA - Administraţia Fondului de Mediu a anunţat fiinanţarea a încă cinci staţii de reîncărcare, la [...] mai multe »
La UCMR, proprietarul este o căsuță poștală!
REȘIȚA - O spune președintele Patronatului Român, filiala Caraș-Severin, Dumtru Micu, care întreabă de ce, de 10 [...] mai multe »
Și totuși mai există speranță pentru Vila Elisabeta
BĂILE HERCULANE - După Școala Pittner din Reșița, un alt important imobil de patrimoniu al județului ar putea fi [...] mai multe »
Nicolae Ciurică – Un sfânt fără aureolă, la Caransebeş
CARANSEBEȘ - Muzeul Judeţean de Etnografie şi al Regimentului de Graniţă Caransebeş, cu sprijinul Consiliului [...] mai multe »
Ministrul de Interne, desemnat de studenţii de la Academie „cel mai cool ministru“
CARAȘ-SEVERIN - Marcel Vela a participat la Balul bobocilor studenţilor „Academiei Al. Ioan Cuza“, unde a ţinut [...] mai multe »
Să-ți bei cafeaua pe funicular? Momentan doar în filme
REȘIȚA - Au apărut și imagini despre cum ar arăta funicularul de deasupra Reșiței, în cazul în care [...] mai multe »
Tot mai aproape de sfârşitul călătoriilor pe Semmering
CARAŞ-SEVERIN - Doar până în 14 decembrie 2019 mai circulă trenul zilnic pe ruta Oraviţa – Anina, o cursă pe [...] mai multe »
Liberalii îl contrazic pe Borcean la capitolul FDI
CARANSEBEŞ - Și spun că lista prezentată de edil cu un proiect pe Fondul de Dezvoltare și Investiții, de [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou