REŞIŢA – Oamenii din localităţile aparţinătoare se plâng că, deşi plătesc dări de municipiu, trăiesc mai rău decât la sat.
Drumurile sunt praf, de apă şi canalizare nu se prea aude nimic, iar telefonia mobilă este nefuncţională. Până şi timidele tentative de a introduce reţele de apă şi canalizare au fost tărăgănate, unele proiecte având deja probleme. Localnicii se plâng că au fost uitaţi de autorităţi, iar situaţia a fost evidenţiată şi de bucureştenii de la Metroul, veniţi la Reşiţa pentru a face Planul de mobilitate urbană durabilă. Aceştia au constatat faptul că localităţile aparţinătoare sunt aproape rupte de restul municipiului şi că există reale probleme vizavi de accesibilitate, inclusiv la capitolul transport în comun. „Noi avem rute cu toate cartierele şi satele aparţinătoare, a precizat viceprimarul Ioan Crina. Aici nu sunt de acord cu dânşii în sensul că ar fi greu accesibile. Mie nu mi se pare, cred că le putem accesa destul de repede!“.
Legat de problema localităţilor aparţinătoare, Ana-Maria Mitroi-Ciobîcă, şeful de proiect al Planului de mobilitate urbană durabilă pentru municipiul Reşiţa, a precizat ce s-ar putea face: „Este vorba despre acel proiect de extindere a reţelei de transport public şi neapărat înlocuirea parcului de material rulant. În acel proiect de înnoire noi am vizat în special mijloace de transport hibride sau şi electrice. Spun asta pentru că depinde foarte mult de teren şi de pante, pentru că sunt unele zone cu pante destul de abrupte, iar acest aspect trebuie luat în considerare asfel că pe anumite trasee poate este bine să avem hibride, pe altele, cele electrice sunt mult mai bune“.
Totuşi, transportul public nu este singura problemă a localităţilor aparţinătoare, oamenii reclamând drumurile din ce în ce mai degradate, lipsa unor reţele de apă şi de canalizare menajeră şi pluvială şi chiar inexistenţa accesului la serviciile de telefonie mobilă. Iar administraţia locală recunoaşte, tacit, această izolare şi condiţiile inferioare asigurate în localităţile aparţinătoare, inclusiv prin încadrarea caselor de acolo în altă zonă de impozitare.