REŞIŢA – Confederatia Naţionala Sindicală Cartel Alfa şi Federaţia Sindicatelor din Comerţ (afiliată Cartel Alfa) cer public respectarea Zilei Naţionale a României ca zi nelucrătoare şi a dreptului angajaţilor de a beneficia de ziua liberă legală.
În comunicatul Cartel Alfa se spune că „până în anul 2010, companiile multinaţionale din sectorul comerţ au avut o atitudine care a rămas în limite decente faţă de sărbătorile legale şi faţă de angajaţi, magazinele rămânând închise trei zile pe an, respectiv 1 ianuarie, prima zi de Paşte şi prima zi de Crăciun. Dar nici una dintre aceste companii nu a respectat Ziua Naţională a României, ceea ce încalcă prevederile art.139 din Codul muncii privind sărbătorile legale. Pretextul angajatorilor din comerţ a fost acela că, în domeniu, concurenţa este acerbă, deşi această chestiune a concurenţei dispare de la sine dacă toate companiile din comerţ ar accepta să respecte ziua legală liberă de 1 Decembrie. Ziua Naţională a fost mereu o zi lucrătoare obişnuită pentru angajaţii din comerţ, beneficiul fiind sporuri salariale simbolice. Trebuie remarcat că respectivele companii nu şi-ar permite, în ţara de origine, să deschidă magazinele în zilele de sărbătoare legală şi mai ales de Ziua Naţională. Dar acest fapt se întamplă în fiecare an în România. Confederaţia Naţională Sindicală Cartel Alfa şi Federaţia Sindicatelor din Comerţ solicită ca Ziua Naţională a României să fie respectată de toate companiile multinaţionale şi naţionale din România şi implicit să fie respectat dreptul lucrătorilor de avea zi liberă de 1 Decembrie, iar acest drept să nu fie o opţiune, ci o obligaţie pentru angajator, cu atât mai mult cu cât în comerţ sunt respectate doar trei zile libere pe an din cele 12 legale acordate în România“.