REŞIŢA – La sediul filialei din Timişoara a Uniunii Scriitorilor din România va fi lansată vineri, 6 februarie, cartea-album „Bocşa: viziuni/Bokschan: Visionen“, apărută în octombrie 2014 la Editura Banatul Montan din Reşiţa.
Volumul care îi are coordonatori pe Erwin Josef Ţigla şi Gheorghe Jurma descrie oraşul Bocşa prin prisma literaturii, a artei plastice, a fotografiei, punând în plan central oamenii locurilor. Pe lângă fotografiile ce au caracter documentar-istoric, volumul adună scrieri în limbile română şi germană, aşa cum coordonatorii lucrării le-au descoperit în cărţi sau în revistele vremii, dar şi texte scrise special pentru acest proiect, precum şi reproduceri după diferite lucrări artistice.
Cei doi coordonatori ai lucrării au scos în trecut alte două cărţi asemănătoare – „Reşiţa viziuni/Reşiţa: Visionen“ şi „Anina viziuni/Anina: Visionen“. Pentru volumul dedicat Reşiţei autorii au primit, în 2010, Premiul Special pentru 2009 al Filialei Timişoara al Uniunii Scriitorilor din România, iar pentru cel dedicat Aninei celor doi le-a fost înmânată, în decembrie 2013, Diploma Juriului pentru publicistică pentru anul 2012 al Uniunii Scriitorilor din România – Filiala Timişoara.
Tot cu acest prilej va fi lansat şi volumul „Ce lăsăm în urma noastră?“, Gheorghe Jurma în dialog cu Titus Crişciu.