Reactualizat la:

Carnetele de muncă se întorc la titular

Carnetele de muncă se întorc la titular
REŞIŢA – Doar până la sfârşitul acestui an vechimea în muncă se mai probează prin carnetele de muncă, urmând ca din ianuarie 2011 acestea să fie scoase.

După această dată, evidenţa muncii se va păstra în Registrul electronic general de evidenţă al salariaţilor, urmând ca orice modificare adusă contractului individual de muncă să fie comunicată Inspectoratului Teritorial de Muncă. „Potrivit OUG nr.148 din 4 noiembrie 2008, vechimea în muncă stabilită până la data de 31 decembrie 2010 se probează cu carnetul de muncă.

Persoanele care au încetat activitatea la categoriile de angajatori ce au obligaţia înregistrării la ITM Caraş-Severin conform Legii nr.130/1999 republicată, precum societăţi comerciale cu capital privat 100%, cabinete medicale, întreprinderi individuale, organizaţii, fundaţii etc.) pot veni la sediul inspectoratului şi la punctele de lucru din judeţ pentru a intra în posesia carnetelor de muncă, până la data de 31 decembrie 2010.

Potrivit aceluiaşi act normativ, angajatorii care păstrează şi completează carnetele de muncă le vor elibera titularilor în mod eşalonat, până la data de 30 iunie 2011, pe bază de proces-verbal individual de predare-primire“, se arată într-un comunicat de presă remis pe adresa redacţiei.

Rectifica



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Ministrul de Interne, desemnat de studenţii de la Academie „cel mai cool ministru“
CARAȘ-SEVERIN - Marcel Vela a participat la Balul bobocilor studenţilor „Academiei Al. Ioan Cuza“, unde a ţinut [...] mai multe »
Să-ți bei cafeaua pe funicular? Momentan doar în filme
REȘIȚA - Au apărut și imagini despre cum ar arăta funicularul de deasupra Reșiței, în cazul în care [...] mai multe »
Tot mai aproape de sfârşitul călătoriilor pe Semmering
CARAŞ-SEVERIN - Doar până în 14 decembrie 2019 mai circulă trenul zilnic pe ruta Oraviţa – Anina, o cursă pe [...] mai multe »
Liberalii îl contrazic pe Borcean la capitolul FDI
CARANSEBEŞ - Și spun că lista prezentată de edil cu un proiect pe Fondul de Dezvoltare și Investiții, de [...] mai multe »
Popa şi Marşalik cer partidelor de dreapta să sprijine PNL
CARAŞ-SEVERIN - Liderii PNL, Nelu Popa şi Jaro Marşalik, au susţinut o conferinţă de presă în cadrul căreia au [...] mai multe »
13 bocşeni distribuiau droguri! Chiar și la elevi!
BOCŞA - Joi, 14 noiembrie, polițiști de combatere a criminalitații organizate din Caraș-Severin, cu sprijinul celor [...] mai multe »
Incendiu izbucnit în Reşiţa de la o conductă de gaz
REŞIŢA - Astăzi, în jurul orei 11.30, prin apel la 112, a fost anunţat un incendiu la o conductă de gaz spartă pe [...] mai multe »
Raportul despre 10 august, declasificat de ministrul Vela!
CARAȘ-SEVERIN - Așa cum a promis la instalarea în funcția de ministru al Afacerilor Interne, Marcel Vela a [...] mai multe »
Praf în ochi pentru mâna care încă îţi dă să mănânci!
REŞIŢA - În condiţiile în care piaţa metalurgică traversează o perioadă de criză fără precedent pe plan [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou