Reactualizat la:

Carduri naţionale de sănătate, în 2011

Carduri naţionale de sănătate, în 2011
REŞIŢA – Cardurile vor fi transmise prin intermediul Poştei Române, la domiciliul fiecărui asigurat.

 (1 comentariu)

Rectifica

„Primele carduri naţionale de sănătate vor fi emise la începutul lunii ianuarie 2011. Toţi cetăţenii care au calitate de asigurat vor beneficia de un asemenea card naţional de sănătate“, a afirmat ministrul Sănătăţii, Attila Cseke.

Un astfel de card va conţine datele de identificare ale persoanei, dovada contribuţiei asigurărilor de sănătate la zi, numărul de solicitări de servicii medicale şi diagnosticele medicale cu risc vital. „Practic, acest card va oferi prestatorului de servicii medicale informaţii cu privire la tratamentele şi diagnosticele medicale aplicate sau avute de către pacientul respectiv“, a explicat ministrul.

Cseke a punctat şi câteva dintre beneficiile acestui proiect, şi anume reducerea birocraţiei la dovedirea calităţii de asigurat, creşterea calităţii actelor medicale prin informaţiile pe care le conţine acest card şi care pot fi accesate imediat de către prestatori, precum şi identificarea rapidă a nivelului de acoperire a serviciilor şi plăţilor acestora de către Casa Naţională de Asigurări de Sănătate.

„Noi vom propune ca emiterea să se facă în primul rând pentru salariaţii şi persoanele care contribuie cu o sumă la Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, urmând ca, după încheierea acestei etape, să trecem la emiterea cardurilor şi pentru alte categorii de persoane, care, prin efectul legii, au această calitate“, a adăugat ministrul. Vor beneficia de astfel de carduri circa 18 milioane de cetăţeni români care au în clipa de faţă calitatea de asigurat, fie prin efectul legii, fie datorită contribuţiei pe care o au.



Comentarii 1

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Doi urmăriţi naţional, prinşi în Caraş-Severin
CARAŞ-SEVERIN - Poliţiştii cărăşeni au reuşit să prindă, în judeţul nostru, doi bărbaţi pe numele cărora [...] mai multe »
Cuc distruge istoria feroviară a Banatului de Munte
CARAȘ-SEVERIN - Asta susține Marcel Vela, care i-a adresat mai multe întrebări ministrului Transporturilor de la [...] mai multe »
În căutarea morilor de apă prin satele cărăşene
PĂLTINIȘ - Asociaţia Acasă în Banat a demarat proiectul „Ţara Morilor de Apă“, cofinanţat de Consiliul [...] mai multe »
A fost nevoie, în primul rând, de muncă
CARAŞ-SEVERIN - Cei doi absolvenţi de gimnaziu şi cei doi liceeni din Caraş-Severin care au obținut medii de 10 la [...] mai multe »
Vela nu se lasă! Continuă lupta pentru „copiii fără copilărie”
CARAȘ-SEVERIN - Senatorul PNL de Caraș-Severin a inițiat o nouă propunere legislativă pentru a îndrepta [...] mai multe »
Dormeau în post! Primarul le-a stricat somnul!
CARANSEBȘ - Este vorba de mai mulți polițiști locali din Caransebeș, de serviciu sâmbătă noaptea, surprinși de [...] mai multe »
Poliţia n-o mai caută pe Bianca
BOCŞA - Poliţia judeţului ne aminteşte de tânăra de 15 ani dată dispărută inclusiv prin mass-media în 10 [...] mai multe »
Dan Barna promite că va fi un preşedinte „full time“
REŞIŢA - Acesta este şi motivul pentru care candidatul USR-PLUS la alegerile prezidenţiale a venit la Reşiţa cu [...] mai multe »
Iluminat public modern pentru Moldova Nouă
MOLDOVA NOUĂ - Iar pentru asta a fost semnat un contract de aproape 11 milioane de lei, bani din care se va moderniza [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou