Reactualizat la:

Cardul, oficial in moarte clinica

Cardul, oficial in moarte clinica
Scris de Flavius Rotariu - REȘIȚA – Medicii de familie consideră că simptomele sistemului informatic arată că „pacientul“ nu mai are şanse.

Rectifica

Societatea Naţională a Medicilor de Familie şi-a arătat public îngrijorarea față de anunțul făcut în data de 14 februarie de către Casa Naţională a Asigurărilor de Sănătate. Anunţul amintea o defecțiune constatată în funcționarea sistemului pentru cardul electronic, estimând că problema ar fi remediată în maximum 30 de ore. „De mai bine de zece zile, întreaga platformă electronică a CNAS funcționează cu mare dificultate, însă acum este evident că activitatea întregului sistem sanitar este afectată, atât activitatea medicilor de familie cât și consultațiile în ambulatoriu, efectuarea de analize de laborator, eliberarea medicamentelor în farmacii, internările sau externările din spitale. Se recunoaşte în sfârşit oficial ceea ce spunem de luni de zile, că sistemul informatic nu este structurat, gândit, dimensionat la nivelul real al solicitărilor din sistem. Nu medicii sunt de vină pentru acest lucru, de aceea solicităm public CNAS să înceteze să mai impute medicilor contravaloarea serviciilor oferite pacienților“, este comunicatul oficial al SNMF.

Prin urmare luni, 15 februarie, medicii de familie au acordat numai consultații fără card, prevăzute ca obligativitate în contract, copiilor și persoanelor care au adeverințe înlocuitoare de card. La propunerea CNAS, medicii au lucrat în modul offline, urmând ca în 72 de ore să valideze serviciile oferite în sistem. „Introducem datele în sistem, cu precizarea că e nevoie de revalidarea acestora. E o procedură destul de complicată, pentru că fiecare caz trebuie urmărit şi noi avem destul de multe. Pică sistemul într-o veselie şi văd că acum problema e de durată. Am primit adresa oficială de la Casa de Asigurări şi trebuie să stăm toţi la pândă pentru când îşi revine. Când se termină luna şi la începutul lunii următoare toată lumea e călare pe calculatoare şi încearcă să prindă momentul potrivit. Vă daţi seama, la nivel de spital vorbim de mii de cazuri. Ca atare, în fiecare lună avem servicii invalidate pentru cele 72 de ore. Asta înseamnă că munca noastră nu este plătită la cazurile respective. Ei se laudă că fac economii, pacientul beneficiază şi Casa nu decontează. Pe spatele furnizorului de servicii se fac economiile astea“, ne-a declarat Violeta Florea, purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean de Urgenţă Reşiţa.

Medicii de familie au ajuns la capătul răbdărilor şi unii dintre ei spun că aceste situaţii ar trebui reglementate pornind de la contractul – cadru, document pe marginea căruia vor începe discuţii. „Păi trebuie să chem pacientul încă o dată la cabinet ca să-i validez reţeta, adică pe marţi, şi se miră că-i suduim. Luni, ţara a fost blocată, farmaciile mă îndoiesc că eliberează offline. Noi consultăm pe cei programaţi, le recomandăm, în afară de reţetă. Avem cronici care au programare după trei luni…“, ne-a precizat dr. Daniel Popovici, vicepreşedintele filialei Caraş-Severin a Asociaţiei Medicilor de Familie.

Luni, pe site-ul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate fusese postat anunţul potrivit căruia sistemul a fost funcţional la ora 10.15. Totuşi, în jurul orei 15.30, medicii reşiţeni nu puteau valida în sistem serviciile acordate cu cardul electronic de asigurări de sănătate.



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Participare onorabila a sahistilor de la Muncitorul
REȘIȚA - Participarea echipei masculine de șah a Muncitorului Reșița la recentul Campionat Național pe echipe - [...] mai multe »
Dascalii caraseni au la dispozitie un auxiliar de geografie locala
REŞIŢA - Proaspăt ieşit de sub tiparul Editurii Sitech din Craiova, manualul, gândit şi redactat de prof. [...] mai multe »
Am vrea bani, dar am taia frunze
REŞIŢA - Unii îşi caută de lucru de frică să nu-şi piardă „socialul“. Însă apropiaţii spun despre ei că [...] mai multe »
Al doilea proiectil din Parcul Siderurgistului
REŞIŢA - Echipa pirotehnică a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Semenic“ al judeţului [...] mai multe »
Accident cu cinci victime la Moniom
REŞIŢA - Un accident cu cinci victime şi trei autoturisme implicate a fost sesizat prin 112. Incidentul s-a produs pe [...] mai multe »
Chiar daca ploua, spectacolele continua…
REŞIŢA - Mai sunt trei zile de spectacole în cadrul Festivalului de Teatru pentru Copii „Lumea poveştilor“, [...] mai multe »
Teodora va fi condusa, sambata, pe ultimul drum
BOCŞA - Teodora Panescu, fetiţa din Bocşa care a murit în cumplitul accident petrecut la sfârşitul săptămânii [...] mai multe »
Carasenii se pregatesc pentru Indagra
REŞIŢA - Cel mai important eveniment agricol din România va fi organizat şi anul acesta la Romexpo, în perioada 31 [...] mai multe »
In premiera, un calendar profesionist al judetului
REŞIŢA - După ce a bătut ţara în lung şi în lat, artistul fotograf Nicolae Riglea a ajuns şi în Caraş-Severin [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou