Reactualizat la:

Cardul european de sanatate, la mare cautare

Cardul european de sanatate, la mare cautare
CARAŞ-SEVERIN – Peste o mie de astfel de documente au fost emise în acest an de Casa judeţeană de Asigurări de Sănătate.

Cardul european de asigurări sociale de sănătate este documentul ce conferă titularului asigurat dreptul de prestaţii medicale necesare în cadrul unei şederi temporare într-un stat membru UE. Pentru că tot mai mulţi cărăşeni muncesc într-unul din aceste state, numărul solicitărilor este destul de semnificativ.

„Pe tot parcursul anului trecut, am eliberat peste 4.500 de carduri, iar de la începutul acestui an şi până acum am eliberat 1.071 de asemenea documente. Menţionez că termenul de valabilitate al acestora este de şase luni (eliberarea se face în şapte zile lucrătoare), iar dacă este vorba de urgenţe în plecarea solicitanţilor se eliberează un certificat provizoriu cu acelaşi termen de valabilitate. Documentul se eliberează de către noi titularului asigurat, şi acest lucru e important”, a precizat Carmen Ghitera, consilier relaţii publice în cadrul Casei judeţene de Asigurări de Sănătate Caraş-Severin.

Cardul european de sănătate nu acoperă stuaţia în care deplasarea persoanei asigurate are drept scop beneficierea de tratament medical.

Flavius Rotariu

Rectifica



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Povestea „Simfoniei lichide“ din Centrul Reşiţei în imagini alb-negru
REŞIŢA - Realizarea celei mai frumoase fântâni monumentale din România, opera sculptorului Constantin Lucaci, a [...] mai multe »
Se lucrează la fațada de la „C.D. Loga”
CARANSEBEȘ - De mai bine de o lună de zile, constructorii timișoreni care au câștigat licitația s-au pus pe treabă! mai multe »
Lucrurile nu stau extraordinar de rău
REŞIŢA - Spunea prefectul judeţului, vorbind despre detaliile care trebuie puse la punct până sună clopoţelul. [...] mai multe »
Pompierii cărăşeni intervin tot cu pliciurile
CARAŞ-SEVERIN - Chiar şi aşa, salvatorii au făcut faţă cu bine, inclusiv în cazul incendiilor izbucnite în zone [...] mai multe »
E mai greu cu comunitățile defavorizate
CARANSEBEŞ - Aceasta este concluzia dialogului dintre primarul Felix Borcean și reprezentanții Instituției [...] mai multe »
Patru arme, ridicate de la trei cărăşeni
CARAŞ-SEVERIN - Cele patru arme şi muniţia aferentă au fost ridicate de la domiciliul a trei persoane, cu vârste [...] mai multe »
Problema alunecărilor de teren din judeţ s-ar putea rezolva
REŞIŢA - Prefectul Matei Lupu speră ca cel puţin două lucrări importante să fie cuprinse în finanţare în acest [...] mai multe »
Mistreții amenință serios agricultorii din Biniș…
BINIȘ - ...însă unii nu se dau bătuţi şi continuă să facă ce ştiu mai bine. Ba mai mult, dacă oamenii ar [...] mai multe »
Puţină sudoare pentru bănuţii de asistat social
REŞIŢA - Şi în această lună, câteva persoane care primesc ajutorul minim garantat de la stat, au fost la muncă [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou