Reactualizat la:

Caraşova trece peste criză

Caraşova trece peste criză
CARAŞOVA – Cu un buget mai mare decât în 2008, administraţia locală vrea să obţină finanţări şi din proiecte.

 (1 comentariu)

Rectifica


Anul 2009 va fi un an în care proiectele pentru
fonduri europene se vor prăfui prin sertarele
primăriilor.


Chiar şi aşa, primarul craşovenilor este
încrezător şi spune că anul acesta
va reuşi să realizeze, în mare parte,
ce şi-a propus. „Am avut depus un proiect pe
Măsura 3.2.2 (care avea ca
priorităţi canalizarea în comună,
un centru pentru persoanele vârstnice şi un
centru cultural) dar l-am retras… deocamdată.
Valoarea proiectului ar fi de 2,5 milioane de euro,
lucrăm iarăşi la acest proiect şi
îl vom depune cât de curând“, a
spus Bogdan Petru, primarul comunei
Caraşova
.


Lucrurile pot merge bine pentru comuna care
numără peste 3.200 de suflete, în
condiţiile în care bugetul aferent lui 2009
este cu 15 procente mai mare decât cel din 2008.
Caraşova este una dintre locaţiile care atrag
„definitiv“ turiştii.
Asta pentru că mulţi dintre cei ce au trecut
pe aici au rămas impresionaţi în
aşa măsură încât au depus
deja cereri către primăria Caraşova
pentru a-şi putea construi aici case de
vacanţă. Este vorba despre zeci de astfel de
cereri.


Însă nu totul roz la
Caraşova. Chiar dacă gradul
de colactare a impozitelor şi taxelor aferente
anului 2008, o sursă financiară foarte
importantă mai ales pentru administraţiile
locale, este de 90%, în comună există o
persoană fizică ce datorează
primăriei nu mai puţin de 14.000 de lei.
„Primăria şi-a luat toate măsurile
de precauţie. Vom trece la executare silită
dacă e nevoie. Şi
DirecţiaSilvică sau Direcţia
de Drumuri şi Poduri Caraş-Severin

se află pe lista cu datornici a Caraşovei,
este vorba despre impozitele ce trebuie plătite pe
clădirile amplasate pe raza comunei“, a mai
spus Bogdan Petru.


Anca Preda


anca.preda@informmedia.ro

Taguri: , ,


Comentarii 1

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
O parte din Caransebeș rămâne mâine fără gaz
CARANSEBEȘ - Mai exact cartierul Pipirig, unde furnizorul de gaz a finalizat o investiție importantă și trebuie să [...] mai multe »
Mocioalcă: „Iohannis va câştiga şi în Caraş…
CARAŞ-SEVERIN - ...iar PSD poate va scoate un scor cu 4 în faţă. Ar fi scos mai mult dacă stânga era unită“! [...] mai multe »
Se juca cu pistolul cu bile trăgând în oameni
REŞIŢA - Cam asta făcea un puști de 16 ani din Reșița, care a speriat trecătorii din zona Intim, patru reşiţeni [...] mai multe »
Marius Cornici cedează anticipat cârma învăţământului cărăşean
REŞIŢA - Luni dimineaţă, inspectorul şcolar general al Inspectoratului Şcolar Judeţean Caraş-Severin şi-a [...] mai multe »
Dunca, mesaj pentru Arafat: Aţi folosit elicopterul SMURD pentru politicieni constipaţi!
CARAŞ-SEVERIN - Asta i-a replicat Romeo Dunca lui Raed Arafat, după ce șeful Departamentului pentru Situații de [...] mai multe »
Promenadă pe vechiul traseu al minerilor din Ocna
OCNA DE FIER - Datorită cadrului natural deosebit de frumos, cu un pic de muncă, Ocna de Fier poate deveni o [...] mai multe »
La Caransebeș, gunoiul se ascunde-n subteran
CARANSEBEŞ - Patru zone din Caransebeș vor beneficia de un mod mai modern și elegant prin care se vor colecta [...] mai multe »
Într-un colţ din noi zace şi armonia…
REȘIȚA - Ştiţi de ce nu putem niciodată să avem un apus liniştit, să ne bucurăm de simfonia de culori a unui [...] mai multe »
Reşiţenii au şansa să spună „STOP“ obezităţii copiilor lor
REŞIŢA - Asta datorită programului european „More and Less“ lansat în parteneriat cu Primăria Reşiţa şi [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou