CARAȘ-SEVERIN – Patru prezențe pe podium au avut reprezentanții celor două cluburi din Caraș-Severin participante la cea de-a XIV-a ediție a Cupei Nordului la judo, competiție desfășurată în municipiul Baia Mare.
Muncitorul Reșița și Energetica Caransebeș au avut câte două prezențe pe podiumul de premiere într-o competiție internațională destinată copiilor cu vârsta de până la 12 ani, la care au concurat aproximativ 600 de sportivi din România, Moldova, Ungaria și Ucraina. Astfel, de la Muncitorul Reșița (antrenori Daniel Păștean și Rodica Buda) au urcat pe podium: Lucia Cumpănașu (locul 3 la categoria 32 kg, U12) și Laura Buda (locul 3 la categoria 36 kg, U12), ambele sportive fiind născute în 2006, deci cu un an mai mici decât adversarele. De la Energetica (antrenori Ion Radu și Ion Răuțu) s-au remarcat Bogdan Selner (locul 1, 50 kg, U11) și Alexandru Borcean (locul 2, 42 kg, U12). Prezența sportivilor gugulani în concurs a fost posibilă datorită sprijinului oferit de Primăria Caransebeș. Pentru judoka din Caraș-Severin urmează un concurs amical, la Reșița, Cupa 1 Iunie, ce va avea loc miercuri, de la ora 16, cu sprijinul Direcției Județene pentru Sport și Tineret. Iar la final de săptămână, reșițenii și caransebeșenii se vor afla în concurs la Cupa Speranțelor, de la Sibiu, pentru sportivi născuți între anii 2004-2009.