Reactualizat la:

Cărăşenii nu renunţă la România

Cărăşenii nu renunţă la România
REŞIŢA – Cu toate că se vorbeşte despre plecarea românilor în străinătate realitatea nu e atât de gravă.

Italienii ne expulzează şi întreaga Europă ne condamnă pentru faptul că le „invadăm“ spaţiul şi că nu ne comportăm civilizat. Într-adevăr numărul românilor care pleacă la muncă în străinătate a fost într-o continuă creştere în ultimii ani, însă nu toţi rămân acolo.

Mulţi lucrează doar pentru un sezon, iar alţii se întorc de mai multe ori. Cert e faptul că nu toţi renunţă la cetăţenia română şi cei care o fac, de cele mai multe ori revin asupra deciziei. Conform datelor furnizate de Direcţia de Paşapoarte din cadrul Prefecturii, în anul 2007 doar 37 de români au renunţat la cetăţenie. Numărul celor care şi-au restabilit domiciliul în România a fost însă de trei ori mai mare, 120.

Pe de altă parte însă şi atitudinea UE faţă de unele fapte ale românilor este întemeiată. Spunem asta deoarece în aceeiaşi perioadă 82 de persoane au fost trimise înapoi în România şi pentru alte 116 persoane instanţa de judecată a hotărât restricţionarea dreptului la libera circulaţie.

Doina Rolea

doina.rolea@informmedia.ro

Rectifica



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Popa dă drumul cârnaţilor de la Fluturelu
REŞIŢA - Şeful administrativului reşiţean vorbea despre oprirea circulaţiei pe Bulevardul A.I. Cuza, între [...] mai multe »
Acum cinci ani s-a stins sculptorul luminii
BOC;A - „În seara zilei de 19 iulie 2014, la 91 de ani, maestrul Constantin Lucaci şi-a luat rămas bun de la [...] mai multe »
Spărturi eterne
REȘIȚA - Mai multe lucrări s-au făcut în ultimele luni în Govândari, în zona intersecţiei semaforizate de [...] mai multe »
Măureniul a stopat asfaltările!
MĂURENI - „Nu vom fi de niciodată de acord cu lucrul făcut de mântuială“, notează reprezentanţii primăriei [...] mai multe »
Torma, exclus din PNL cu 56 de voturi pentru
REŞIŢA - În şedinţa Comitetului Director Judeţean al PNL ce a avut loc joi, 18 iulie, 2019, la care au participat [...] mai multe »
Doar 37 de posturi sunt titularizabile
CARAȘ-SEVERIN - Aproape 400 de candidați au intrat în cursa pentru un post de profesor titular în judeţul [...] mai multe »
Va încurca sau nu noul tramvai?
REŞIŢA - Dacă în Govândari, tramvaiele îşi vor croi drum prin spaţiul verde şi parcările de pe Bulevardul [...] mai multe »
Proiectul bacului, mai tulbure decât Dunărea când plouă
CARAŞ-SEVERIN - Deschiderea punctului de trecere a Dunării cu bacul între Moldova Nouă şi Golubac este un proiect [...] mai multe »
Sistemul ro-alert, în noi teste
CARAŞ-SEVERIN - În perioada 18-30 iulie 2019, de la 10.00 la 12.00, în Caraş-Severin are loc o nouă rundă de [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou