Reactualizat la:

Carasenii cauta racoarea Marii Egee

Carasenii cauta racoarea Marii Egee
REŞIŢA – Tot mai mulţi turişti din Caraş-Severin aleg să fugă de caniculă pe plaje exotice.

Rectifica

Doar la jumătatea sezonului estival, temperaturile caniculare îi mână pe turişti către alte ţări, unde s-au obişnuit cu serviciile plătite în euro, în pofida turismului din ţara noastră.

„Încă din luna iunie, cele mai căutate destinaţii au rămas Grecia, Turcia, Bulgaria, în funcţie de posibilităţile financiare ale amatorilor de vacanţă şi de bugetul alocat excursiei. Se solicită tot mai mult sejururi cu transportul din zonă (Reşiţa – riviera Olimpului). Există şi turişti care încearcă să descopere destinaţii noi, cum ar fi Muntenegru, după ce au vizitat de mai multe ori destinaţiile clasice. Din acest an, avem pachete turistice cu plecare din Timişoara spre Creta (Grecia) sau Costa Brava (Spania), Antalya (Turcia). Un procent de 10% dintre clienţi au solicitat şi circuite turistice, dar ne extindem şi pe croaziere pentru cei ce au posibilităţi financiare şi doresc să schimbe peisajul. Astfel, o croazieră pleacă de la 600 de euro în extrasezon dar acest preţ creşte semnificativ pe perioada verii“, a precizat Ioan Dimcea, directorul unei agenţii de turism reşiţene.

Potrivit acestuia, bugetul mediu al unei familii pentru vacanţa de vară se înscrie în suma de 600 de euro. Cei cu dare de mână plătesc până la 4.000 de euro pentru un sejur, iar cei cu buget restrâns se limitează la 300 de euro pe familie.

Flavius Rotariu

Taguri: , , ,


Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Fără vouchere de vacanţă, unii au ales clasicul Văliug
VĂLIUG - Chiar dacă a fost o vreme când reşiţenii ziceau că nu mai au loc de timişoreni în acest loc de [...] mai multe »
Ne năpădesc cartoanele în Centru
REŞIŢA - Nu e vorba despre vreun miliardar de carton în Cetatea de Foc, ci despre cutiile de carton care umplu zona [...] mai multe »
Greutăţile pot pava poveştile de succes
REŞIŢA - Problema migraţiei a fost pusă pentru a patra oară, la Reşiţa, sub cupola palatului administrativ [...] mai multe »
Povestea „Simfoniei lichide“ din Centrul Reşiţei în imagini alb-negru
REŞIŢA - Realizarea celei mai frumoase fântâni monumentale din România, opera sculptorului Constantin Lucaci, a [...] mai multe »
Se lucrează la fațada de la „C.D. Loga”
CARANSEBEȘ - De mai bine de o lună de zile, constructorii timișoreni care au câștigat licitația s-au pus pe treabă! mai multe »
Lucrurile nu stau extraordinar de rău
REŞIŢA - Spunea prefectul judeţului, vorbind despre detaliile care trebuie puse la punct până sună clopoţelul. [...] mai multe »
Pompierii cărăşeni intervin tot cu pliciurile
CARAŞ-SEVERIN - Chiar şi aşa, salvatorii au făcut faţă cu bine, inclusiv în cazul incendiilor izbucnite în zone [...] mai multe »
E mai greu cu comunitățile defavorizate
CARANSEBEŞ - Aceasta este concluzia dialogului dintre primarul Felix Borcean și reprezentanții Instituției [...] mai multe »
Patru arme, ridicate de la trei cărăşeni
CARAŞ-SEVERIN - Cele patru arme şi muniţia aferentă au fost ridicate de la domiciliul a trei persoane, cu vârste [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou