CARAŞ-SEVERIN – Deși o bună parte a populației se plânge de o criză a lemnului de foc, în Caraș-Severin ar fi destul lemn de foc pentru cei interesați să se pregătească deja pentru iarna ce vine. Cel puțin așa susțin oficialii Direcției Silvice Județene, potrivit cărora la nivelul judetului nu se pune problema lipsei lemnului de foc.
La această oră, Direcția Silvică Caraș-Severin are pe stoc un volum de aproximativ 15.000 de metri cubi de lemn destinat vânzării către populație. Lemnul poate fi cumpărat în condiția de livrare fasonat la cioată, la drum auto forestier și din depozitele ocoalelor silvice, nepunându-se problema unor eventuale cereri care să nu poată fi neonorate. De altfel, Direcția Silvică Județeană are încheiate parteneriate cu 72 de primării cărășene pentru furnizarea de lemn de foc persoanelor fizice din comunitățile aparținătoare, parteneriate care acoperă 282 de comunități locale. Oficialii Direcției Silvice precizează însă că „din păcate, din volumul de 22.000 mc oferiți spre vânzare în baza acestor parteneriate, prin comunicarea volumelor disponibile către primării in 2018, au fost cumpărați doar 5.000 mc. Deci nu ne putem plânge de o lipsă a lemnului în Caraș-Severin, dacă din volumul oferit s-a cumpărat doar un sfert”.
În ce privește prețul unui metru cub de lemn de foc, acesta variază între 80-140 de lei mc lemnul fasonat la cioată, 150-210 lei mc lemnul la drum auto și 230-285 lei mc lemnul de foc din depozite, în funcție de specie.