Reactualizat la:

Carasean din Glimboca, arestat in cazul cu valuta falsa

Carasean din Glimboca, arestat in cazul cu valuta falsa
Scris de A.M. - CARAȘ-SEVERIN – Din cele cinci persoane reţinute iniţial pentru 24 de ore, patru au fost puse sub control judiciar, cea de-a cincea fiind arestată preventiv.

La sfârşitul săptămânii trecute, cinci persoane au fost reţinute pentru 24 de ore, în urma unui număr de 14 percheziţii domiciliare şi două auto, derulate în Caraş-Severin, Timiş şi Dolj, la persoane bănuite că ar desfăşura activităţi ilegale de falsificare de documente şi punere în circulaţie de valută falsă. Cu prilejul percheziţiilor, poliţiştii au ridicat patru cărţi de identitate false, 15.600 de euro (dintre care 4.400 falşi), 100.000 de lei, 1.500 de forinţi, înscrisuri, diplome, acte auto, calculatoare, imprimate, ştampile şi telefoane mobile.  Dintre cele cinci persoane care au fost reţinute pentru 24 de ore, magistraţii au dispus măsura controlului judiciar faţă de patru persoane şi arestarea preventivă faţă de cea de-a cincea, care este din Caraş-Severin, din comuna Glimboca.  În derularea anchetei s-au implicat poliţişti de investigare a criminalităţii economice, de investigaţii criminale, de la rutieră, luptători ai serviciilor pentru acţiuni speciale şi poliţişti specializaţi în combaterea criminalităţii organizate din cele trei judeţe, care au beneficiat de sprijinul de specialitate al SRI, după cum ne informează Poliţia judeţului.

Rectifica



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Miting pentru sustinerea motiunii “PSDragnea in campanie muma, la putere ciuma”
REŞIŢA - Aproximativ 300 de persoane, membri şi simpatizanţi PNL, au scandat, luni seară, lozinci de protest [...] mai multe »
Parapete de plastic pentru Coronini
CARAȘ-SEVERIN - Tragedia de la Coronini, când un autoturism a căzut în Dunăre şi patru persoane şi-au pierdut [...] mai multe »
Apartament in flacari, la Sasca Montana
SASCA MONTANĂ - O fetiţă de doi ani a fost rănită la un picior, într-un incident deloc fericit produs la Sasca [...] mai multe »
Confiscare de 101 mc de lemn
SACU - Materialul lemnos fără documente de provenienţă a fost ridicat de la o singură societate comercială. [...] mai multe »
Pictura Bisericii din Parohia Rugi a fost sfintita
RUGI - PSS Lucian, Episcopul Caransebeşului, a mers în mijlocul credincioşilor din această parohie pentru a le [...] mai multe »
Mihai Tudose explica explozia preturilor
CARAȘ-SEVERIN - Prezent la Herculane, premierul a vorbit despre creșterea puterii de cumpărare, dând vina pe [...] mai multe »
PNL protesteaza in Caras-Severin
REŞIŢA - Azi, 20 noiembrie, la ora 18, are loc în Centrul Civic din Reșița,  Piața 1 Decembrie 1918  un miting [...] mai multe »
Carbonizat de ultima tigara
COMORÂȘTE -  O persoană a fost găsită decedată, carbonizată, în urma unui incendiu produs în dimineaţa de [...] mai multe »
Gratuit, dar nu pentru toata lumea
CARANSEBEȘ - Nu toată lumea va mai beneficia de transport în comun gratuit la Caransebeș de anul viitor. [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou