Reactualizat la:

Caras-Severinul, pe locul II… de la coada

Caras-Severinul, pe locul II… de la coada
REŞIŢA – Ministerul Educaţiei Naţionale a centralizat rezultatele examenelor din cadrul simulării naţionale la clasa a VIII-a. Judeţul Caraş-Severin se află pe penultimul loc în clasamentul promovării acestui examen, numai 36,28% dintre elevii cărăşeni reuşind să obţină note peste 5 la toate probele simulării.

 (4 comentarii)

Scopul acestor examene a fost aducerea în atenţia elevilor şi a profesorilor a situaţiei reale privind pregătirea înainte de evaluarea naţională din vară. Pe judeţe, cele mai mari procente de promovare s-au înregistrat în Bucureşti (64,21%), judeţul Brăila (60,42%) şi judeţul Cluj (59,18%). Prezenţa elevilor la examene a fost aici de peste 95%.

Cele mai slabe rezultate s-au înregistrat în Călăraşi – 34,18%, Caraş-Severin – 36,28% şi Tulcea – 37,95%. Şi aici, prezenţa a fost de aproximativ 90%. În clasamentul notelor peste 5 obţinute la fiecare disciplină în parte, Caraş-Severinul se află pe locul 36 din cele 42 de judeţe la proba scrisă la Limba şi literatura română. Elevii cărăşeni au realizat un procent de promovare de 59,1%.

În schimb, la Matematică, judeţul nostru s-a clasat pe penultimul loc, cu un procent de 19,3%, în timp ce la Limba maternă suntem pe ultimul loc, cu un procent de promovare de 21,74%. Cu toate acestea, prezenţa la examen a fost de 100%. Caraş-Severin şi Bistriţa-Năsăud sunt singurele judeţe cu prezenţă maximă la examenul scris la limba maternă.

Lavinia Predescu

Rectifica



Comentarii 4

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Casă în flăcări la Maciova
CONSTANTIN DAICOVICIU - Un incendiu a izbucnit la o casa din satul Maciova, comuna Constantin Daicoviciu. Au intervenit [...] mai multe »
Tulburarea în faţa sfârşitului, în poezia lui Costel Simedrea
REŞIŢA - Cea de-a 12-a carte de versuri a poetului a fost prezentată săptămâna trecută la Biblioteca Germană [...] mai multe »
A sunat la 112 să vadă dacă poate fi prins
CARANSEBEŞ - Şi nu doar că a fost localizat, ci a fost şi amendat. Este povestea unui bărbat de 32 de ani din [...] mai multe »
Cele două municipii cărășene, câștigate de Iohannis
CARAŞ-SEVERIN - Atât la Reșița, cât și la Caransebeș, președintele în exercițiu a fost favoritul alegătorilor. mai multe »
43 de mii de cărășeni au votat cu Iohannis
CARAȘ-SEVERIN - Actualul președinte a câștigat primul tur în Caraș-Severin, urmat de Viorica Dăncilă și Mircea [...] mai multe »
Nu ne aşteptăm să rămânem pe veci într-o instituţie!
CARAŞ-SEVERIN - Spunea Matei Lupu, prefectul judeţului, vizavi de intenţiile neoficiale ale noului Executiv de a-i [...] mai multe »
Spitalul reşiţean nu mai înregistrează pierderi
REŞIŢA - Se pare că strategia managerului Waldemar Murgu a dat roade, astfel încât salariaţii primesc şi [...] mai multe »
43,02% dintre cărăşeni au votat
CARAŞ-SEVERIN - Primele rezultate exit-poll: Klaus Iohannis a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale. [...] mai multe »
Chiar dacă justiția i-a interzis, tot și-a votat președintele
CARAȘ-SEVERIN - Sistemul Informatic privind Monitorizarea Prezenței la Vot a atras, în Caraș-Severin, în ziua [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou