Reactualizat la:

Caransebesul si Lupacul, derby nedecis in Liga a IV-a

Caransebesul si Lupacul, derby nedecis in Liga a IV-a
Scris de Sorin Rogoz - CARANSEBEȘ – Derby-ul Ligii a IV-a s-a disputat duminică, 21 octombrie, când Viitorul Caransebeş a întâlnit-o, pe Stadionul Municipal din Parcul Teiuş, pe principala sa rivală la câştigarea campionatului, Voinţa Lupac. Partida s-a încheiat cu un scor alb, 0-0.

Rectifica

Pentru prima oară după mulţi ani, în tribune au luat loc câteva sute de spectatori, printre care s-a numărat şi primarul Felix Borcean. Oaspeţii au început în forţă, mutându-se încă din primele minute cu aproape întreaga echipă în jumătatea de teren caransebeşeană. Tensiunea dintre jucători era aproape palpabilă, iar nervii au izbucnit pentru prima oară în minutul 7, după o ciocnire între portarul oaspeţilor, Petruţ, şi mijlocaşul caransebeşean Frenţ, scăpat spre poartă pe aripa dreaptă. Două minute mai târziu, gazdele au avut ocazia să deschidă scorul, după o fază în care Negoescu i-a pasat perfect lui Nicola, însă Petruţ a fost mai rapid şi a degajat cu piciorul. În minutul 15, oaspeţii au beneficiat de o lovitură liberă de la 25 de metri lateral dreapta, şutul lui Străin, pe direcţia portarului, fiind reţinut de Birăescu. În continuare, băieţii antrenaţi de Boşco Vişatovici au făcut un presing sufocant, nedându-le posiblitatea gazdelor să iasă din jumătatea proprie de teren.

cbslup2

Nervii au răbufnit pentru a doua oară în minutul 28, în urma unei faze în care, după o minge de arbitru, Negoescu a trimis spre portarul advers, însă Nicola s-a repezit spre minge, moment în care a fost oprit cu cotul de Banac, atacantul caransebeşean prăbuşindu-se pe gazon. S-a format un nou meleu, situaţia limpezindu-se după ce Cristian Chitucea s-a consultat cu asistentul Ghiţă Scînteie, cel sancţionat în cele din urmă cu cartonaş galben fiind jucătorul Viitorului, decizie ce a inflamat şi mai mult tribunele, oricum iritate de jocul agresiv al oaspeţilor. Gugulanii puteau intra la pauză în avantaj, ca urmare a fazei din minutul 42, în care Frenţ, aflat pe partea stângă, l-a angajat în careu pe Nicola, însă şutul acestuia, de la 14 metri, a fost respins de Petruţ cu piciorul.

Caransebeşenii au ieşit de la vestiare cu o cu totul altă atitudine în joc, lucru care s-a văzut în minutul 48, când Nicola a fost angajat cu o diagonală pe partea stângă, a pătruns în careu şi a centrat la semiînălţime, mingea l-a lovit în mână pe Avramovici, însă centralul Cristian Chitucea, în loc de penalty, a acordat lovitură de colţ. În minutul 52, Marcu a recuperat o minge la 25 de metri, i-a pasat lui Străin, în careu, şutul acestuia, pe jos, fiind apărat de portarul caransebeşean Birăescu. Gugulanii au avut o fază frumoasă în minutul 65, când Cărăuşu a recuperat o minge la 18 metri, a trecut printre trei adversari, însă şutul său, de la 14 metri, a trecut puţin peste transversala porţii lui Petruţ. Până la final, doar două faze importante au mai putut fi consemnate, şi anume cea din minutul 72, când Marcu a tras bine de la 30 de metri, de pe partea stângă, însă a greşit cu puţin ţinta, şi cea din minutul 79, atunci când Negrei a executat un corner de pe dreapta, lung, lovitura de cap a lui Arnăut fiind respinsă în corner de Banac.

După acest 0-0, Viitorul Caransebeş îşi păstrează prima poziţie în clasament, cu 16 puncte, urmată de Voinţa Lupac, cu 14 puncte.

bica

„Întotdeauna, între Caransebeş şi Lupac, de ani de zile, orice meci e un derby, fie că este vorba de campionat sau de Cupa României. Ambiţii mari, un meci aprig, îi felicit pe adversari, dar în primul rând îmi felicit jucătorii, fiindcă pot să spun că am format o echipă nouă, din cei de anul trecut au mai rămas puţini, şi suntem pe un drum foarte bun. Oarecum ne-am temut de acest meci, dar nu jucăm sub presiune, pentru că obiectivul nostru e în primul rând formarea unei echipe pentru următorii ani. Dar dacă tot am ajuns pe locul întâi, aş spune că aici, sus, e aerul tare, ne simţim foarte bine, şi sperăm ca tot acolo să ne prindă şi finalul campionatului, să mergem la baraj şi, de ce nu, chiar dacă nimeni nu se aşteaptă la asta, să şi promovăm în Liga a III-a, pentru că oamenii din Caransebeş îşi doresc acest lucru, fiind mari iubitori de fotbal. În etapa viitoare jucăm tot cu croaţii, la Clocotici, o echipă foarte bună, şi sperăm să menţinem linia de rezultate bune pe care le-am obţinut până acum”, a declarat după meci antrenorul caransebeşean Ion Bica.

bosco

„A fost un derby, s-au întâlnit două dintre cele mai bune echipe din Liga a IV-a, locurile unu şi doi. Din păcate, n-am reuşit să luăm cele trei puncte pentru care am venit la Caransebeş, dar până la urmă sunt mulţumit şi de joc, şi de rezultatul de azi. O singură supărare am, pentru că am avut trei jucători de valoare accidentaţi, care, dacă erau azi în teren, eu zic că poate altul ar fi fost şi jocul, şi rezultatul, dar ăsta e fotbalul, sunt mulţumit şi cu ceea ce s-a întâmplat azi. Obiectivul nostru este clasarea în primele trei locuri, campionatul e lung, mai sunt etape de disputat din tur, ne aşteaptă o perioadă de iarnă şi sperăm ca, în urma discuţiilor cu conducerea clubului, să mai aducem doi, trei jucători, şi atunci cred că putem face o figură frumoasă, aşa cum am făcut şi anul trecut”, a declarat şi tehnicianul Voinţei Lupac, Boşco Vişatovici.

Viitorul Caransebeş: C. Birăescu, G. Negrei, A. Megheleş, C. Arnăut, I. Drăgoi, R. Cărăuşu, Al. Nicola, C. Rotea, D. Frenţ, N. Imbre, C. Negoescu; rezerve: D. Socaci, C. Nicoară, F. Boieriu, C. Govoşdeanu, A. Marco. Antrenor, Ion Bica.

Voinţa Lupac: D. Petruţ, A. Mitru (min. 90+2, D. Mihuţescu), A. Modâlcă, R. Mezin, M. Cheda, Al. Avramovici, M. Banac, V. Marcu, B. Bărbulescu, L. Străin, C. Popa; rezerve: Al. David, Al. Lucian, B. Vişatovici. Antrenor, Boşco Vişatovici.

A arbitrat la centru Cristian Chitucea (Reşiţa), asistat la cele două linii de Daniel Cocora (Bocşa) şi Ghiţă Scînteie (Moldova Nouă). Observatori: Antonel Burtea (Reşiţa) şi Dan Miholcea (Bocşa).



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Sport local
Rezultate excelente obținute de luptătorii reșițeni
REȘIȚA - Radu Gabriel, legitimat la CSM Reșița, component al lotului național de juniori mici care se pregătește [...] mai multe »
Alina Vuc a început recuperarea după operație
REȘIȚA - Vicecampioana mondială și europeană Alina Vuc a oferit zilele trecute primele declaratii de presă după [...] mai multe »
Pugilistul Sebastian Nițu, argint la Cupa României
REȘIȚA - Sebastian Nițu e noua speranță a boxului reșițean. Tânărul pugilist legitimat la Clubul Sportiv [...] mai multe »
Kickboxerii din Reșița și Oțelu Roșu, pe podium la Deva și Buzău
REȘIȚA - Sportivii reșițeni sunt pregătiți de antrenorii Nelu Botez și Gheorghe Cîrlea, iar cei de la Oțelu [...] mai multe »
Lupac – Ezeriş, cronica unui spectacol pe cinste
LUPAC - Voinţa Lupac – Progresul Ezeriş 4-3 (3-1), duminică, 17 martie, în primul meci al liderului din acest an [...] mai multe »
Mărșăluitorii, cantonament în Portugalia
REȘIȚA - Mărșăluitorii reșițeni de la CS Universitatea Reșița s-au pregătit intens, aproape 40 de zile, în [...] mai multe »
„Rănită”, Oraviţa pierde la Caransebeş
CARANSEBEȘ - Viitorul Caransebeş – CS Oraviţa 4-1 (3-1), în etapa a XIV-a a Ligii a IV-a, sâmbătă, 16 martie, [...] mai multe »
Doană: Nu ne gândim la promovare
REȘIȚA - Chiar dacă au câștigat cu Lugojul și s-au apropiat la doar patru puncte de Lipova, reșițenii nu se [...] mai multe »
Rosso-nerii câștigă și urcă pe doi în clasament
REȘIȚA - CSM Reșița s-a impus sâmbătă, 16 martie, cu 3-1, acasă, împotriva echipei CSM Lugoj, într-un joc din [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou