REŞIŢA – Serviciul de distribuţie a gazelor naturale va fi sistat marți, 1 septembrie, în municipiul Caransebeș.
Pentru a permite companiei Transgaz efectuarea unor lucrări specifice la sistemul de transport al gazelor naturale, E.ON Distribuţie România este nevoită să sisteze alimentarea cu gaze naturale, marți, 1 septembrie a.c., începând cu ora 9.00, în municipiul Caransebeș, se arată într-un comunicat remis redacţiei.
Reluarea serviciului de distribuţie a gazelor naturale se va efectua treptat, imediat după finalizarea acestor lucrări, cel mai probabil începând cu ora 20.00. Distribuitorul solicită consumatorilor să închidă toate focurile, iar după reluarea distribuţiei gazelor naturale să supravegheze modul de ardere a acestora timp de o jumătate de oră. În cazul în care se simte miros specific de gaz, trebuie anunţat imediat dispeceratul de urgenţă al E.ON Distribuţie România, la unul dintre numerele de telefon: 0800.800.928 (număr gratuit) sau 0265.200.928 (număr cu tarif normal).