Reactualizat la:

Caransebesul, prea mic pentru fetele bisericesti

Caransebesul, prea mic pentru fetele bisericesti
CARANSEBEŞ – Primăria și Episcopia nu s-au înţeles încă asupra prețului clădirii Bibliotecii „Mihail Halici”, deși recent s-au așezat la negocieri.

 (1 comentariu)

Rectifica

Subiectul a fost intens dezbătut și în plenul legislativului local de luni, când aleșii au avut în mape un proiect de hotărâre chiar despre această chestiune. Înainte de dezbateri însă, aceștia au fost informați în scris de modul cum au decurs negocierile cu reprezentanții Episcopiei.

„Am încercat să găsim o cale de mjloc între suma cerută de Episcopie (101.250 euro) și cea rezultată în urma evaluării noastre (75.000 euro) însă cei de la Episcopie nu au fost de acord. Ne-au spus că au ghinionul ca Episcopia Caransebeșului să-și aibă reședința într-un oraș așa de mic în care prețurile imobilelor sunt foarte scăzute. Spre finalul discuțiilor, vicarul eparhial Constantin Timiș ne-a solicitat ca până la Consiliul Eparhial din 8 februarie să înaintăm suma maximă pe care municipalitatea este dispusă să o ofere, însă Episcopia nu acceptă sub 90.000 de euro. Câteva ore mai târziu, viceprimarul Cornel Galescu a fost sunat de către secretarul eparhial Casian Rușet, care a transmis că Episcopia este de acord să vândă Biblioteca cu suma rezultată din media aritmetică a celor doua evaluări”, se arată în raportul semnat de viceprimarul Galescu, directorul de la Mihail Halici și șeful Serviciului Juridic al Primăriei.

Cu acest document în față, aleșii au trecut la dezbateri, majoritatea dintre aceștia fiind nemulțumiți de atitudinea Episcopiei.

„E orașul prea mic pentru onorabilele fețe bisericești, așa că să îi mutăm în alt oraș, dacă tot au neșansa că sunt în Caransebeș. Părerea mea e să renunțăm la clădire, dacă avem spațiul de la Sanepid putem să ne mutăm și să facă ei ce vor acolo. După ce că le-am facut favorurile pe care le-am făcut, fonduri consistente de la bugetul local sau că le dăm banii înainte pentru că sunt într-un impas financiar, văd că tot ei au pretenții”, a precizat consilierul PSD Valentin Dascălu.

Alta propuneri au fost să se continue cu un contract de închiriere, iar dinspre grupul aleșilor PDL a răzbătut ideea construirii unei noi biblioteci. S-a trecut la vot secret, însă cum opțiunea de cumpărare a clădirii în varianta propusă de Episcopie nu a întrunit jumătate plus unu din voturile celor prezenți, a rămas în vigoare hotărârea care stipulează că Primăria nu va da mai mult de 75.000 de euro, subiectul urmând a fi reluat la ședința din luna februarie.

Consilierii locali au mai subliniat şi faptul că un oraș considerat mic de reprezentanții Episcopiei a dat de la bugetul local în ultimii ani către aceeași Episcopie peste 26 de miliarde de lei vechi, precum și terenuri gratis.

Lidia Almăjanu



Comentarii 1

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
BMW versus Toyota în apropiere de Reșița, pe DN 58!
CARAȘ-SEVERIN - Accidentul s-a produs la intersecția cu drumul spre Doman, motociclistul fiind transportat în stare [...] mai multe »
A debutat ,,Casa Verde” pentru persoanele fizice
CARAȘ-SEVERIN - Programul este destinat instalării de panouri fotovoltaice,  iar în Caraş-Severin sunt două [...] mai multe »
Anca Stanoev, exemplu pentru elevii din Caransebeș
CARANSEBEȘ - Municipiul de pe Timiș și Sebeș s-a mândrit în această vară cu două eleve de nota 10, la [...] mai multe »
Încă un pas pentru gaz în Valea Cenchii și Teiuș
CARANSEBEȘ - Deocamdată, prin aprobarea în Consiliul Local a documentației tehnico-economice (faza proiect tehnic) [...] mai multe »
Ei sunt baza în care ne punem toate speranţele!
REȘIȚA - Asta spunea prefectul Matei Lupu, care i-a felicitat, împreună cu preşedintele CJ Silviu Hurduzeu, pe [...] mai multe »
Teodorovici: Cu două pensii speciale plătim toate pensiile dintr-o comună din Caraş-Severin!
CARAŞ-SEVERIN - Asta ne-a declarat ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, care de acum este pe placul a milioane de [...] mai multe »
Ultimele retuşuri pentru ANL, în Moroasa
REŞIŢA - Municipalitatea a aprobat predarea amplasamentului pentru ridicarea celor şase blocuri, fiind desfiinţate [...] mai multe »
Dezinsecție degeaba la Caransebeș?
CARANSEBEȘ - Așa susține primarul Felix Borcean, potrivit căruia țânțarii nu vor dispărea niciodată din [...] mai multe »
Promisiuni pentru curent în Poiana Mărului
POIANA MĂRULUI - De câteva zile, cei aflaţi în Poiana Mărului se plâng că au curent electric cu porţia, iar [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou