Reactualizat la:

Caransebeşul, învins de Buchin pe teren propriu

Caransebeşul, învins de Buchin pe teren propriu
CARANSEBEȘ – Magica Caransebeş – Rapid Buchin 0-1 (0-1), duminică, 3 noiembrie, pe stadionul din Balta Sărată, meciul contând pentru etapa cu numărul 9 a Ligii a IV-a, Zona Caransebeş, ultima a turului.

Rectifica

Partida a început cu o uşoară dominare a oaspeţilor, care au avut ocazii prin Rotea, care în minutul 6 a şutat puţin pe lângă poartă, şi Vlad, în minutul 10, când a trimis spre poartă din unghi, însă Badescu a interceptat balonul. Portarul gazdelor s-a evidenţiat în minutul 17, la o fază în care Vlad i-a pasat lui Nicoară, care a tras plasat de la 20 de metri, iar Melenciuc a plonjat spectaculos, pentru spectatori, reţinând mingea. După două minute, acelaşi Vlad a executat un corner de pe stânga, lovitura de cap a lui Nicoară, din interiorul careului, trecând la câţiva centimetri de stâlpul drept al porţii caransebeşene. În minutul 21, gazdele au irosit o ocazie cât roata carului, când Ştefaroi a scăpat singur cu portarul advers, a avansat până în careu, însă a ezitat să şuteze, deşi timp ar fi avut, astfel încât Stepanescu l-a deposedat în ultimul moment, trimiţând în corner. Şi cum ocaziile se răzbună, în minutul 26, Feneş a prins un şut bun, pe jos, de la 22 de metri, Melenciuc a respins în lateral, iar Zeicu, pe fază, a împins balonul în plasă, deschizând scorul. Spre finalul primei reprize, gazdele au avut două ocazii, prima în minutul 29, când Dovlete a executat un corner de pe dreapta, Govoşdeanu a reluat cu capul, iar portarul Călătoaie a respins, şi a doua în minutul 44, când acelaşi Dovlete i-a pasat pe stânga lui Ristache, voleul puternic al acestuia, de la 18 metri, fiind pe direcţia portarului, astfel încât Călătoaie a reţinut fără emoţii.

Partea a doua a fost mai echilibrată, dar şi mai săracă în faze de poartă, cea mai importantă dintre acestea consemnându-se în minutul 51, când Marina a furat o minge la 30 de metri de poarta caransebeşeană, a avansat şi a şutat puternic din marginea careului, însă Melenciuc a reuşit să respingă balonul.

Magica Caransebeş: D. Melenciuc, D. Birtea, S. Badescu, C. Govoşdeanu, V. Ştefaroi (min. 78, I. Marian), Gh. Valuşescu, C. Pârvu, S. Dovlete, I. Vartic (63, S. Oni), Al. Ristache, G. Simescu (73, A. Bufanu); rezerve: P. Godian, I. Pasere. Antrenor, Sorin Costachi.

Rapid Buchin: D. Călătoaie, N. Stanca, L. Rotea, M. Stepanescu, D. Babă, I. Feneş, C. Nicoară, Ov. Bălan (67, I. Dragomir), Gh. Vlad, M. Marina, P. Zeicu (46, M. Tiţă); rezerve: I. Roşu, I. Drăgoi, Gh. Bădeţ. Antrenor, Dragu Ghena.

A arbitrat la centru Dorin Voina (Reşiţa), asistat la cele două linii de Ionuţ Humiţa (Armeniş) şi Cristian Buzzi (Oţelu Roşu). Observatori: Petru Herghelegiu (Bocşa) şi Valentin Vărzan (Oţelu Roşu).

Sorin Rogoz



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Sport local
Micii rosso-neri s-au impus la Memorialul „Gheorghe Ene”
REȘIȚA - La finalul săptămânii trecute a avut loc, la Sala Polivalentă din Reșița, faza județeană a [...] mai multe »
Magica se impune în derby-ul Caransebeşului
CARANSEBEȘ - Magica Caransebeş – Era S Comexim Caransebeş 4-3 (2-1), în etapa a XI-a a Ligii a IV-a, Zona [...] mai multe »
Ezerişul, victorie cu emoţii în faţa Oraviţei
CARANSEBEȘ - Progresul Ezeriş – CS Oraviţa 4-1 (1-1), în etapa cu numărul 11 a Ligii a IV-a, Zona Oraviţa, pe [...] mai multe »
Dorinel Munteanu: Am nevoie de 6-7 jucători pentru a salva Reșița!
REȘIȚA - După înfrângerea suferită, scor 1-2, în fața Ripensiei, antrenorul Dorinel Munteanu a subliniat faptul [...] mai multe »
CSM Reșița pierde și cu Ripensia și rămâne la retrogradare
REȘIȚA - CSM Reșița a pierdut sâmbătă, 16 noiembrie, partida cu Ripensia Timișoara, scor final 1-2, meci [...] mai multe »
Dorinel Munteanu i-a cerut demisia lui Cosmin Contra
REȘIȚA - Naționala de fotbal a României a pierdut partida cu Suedia de acasă, scor 0-2, iar șansele pentru [...] mai multe »
Cristi Bobar nu pleacă de la CSM Reșița! Rămâne pentru a redresa situația!
REȘIȚA - În ultima perioadă s-a tot discutat în presa centrală faptul că actualul președinte al CSM Reșița ar [...] mai multe »
Dorinel Munteanu, debut cu înfrângere pe banca Reșiței
REȘIȚA - CSM Reșița a pierdut în deplasarea de la Csikszereda Mirecurea Ciuc, scor 0-1. Formația din Valea [...] mai multe »
Handbaliștii rosso-neri, înfrângere și cu CSM București
REȘIȚA - Handbaliștii de la CSM Reșița au pierdut, scor 21-25, partida de acasă cu CSM București. mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou