Reactualizat la:

Caransebesul, intre austeritate sau credit

Caransebesul, intre austeritate sau credit
Scris de R.M. - CARANSEBEȘ – Puțin peste 35 de milioane de lei. La atât se ridică bugetul Caransebeșului pe 2018, aprobat vineri în ședință extraordinară de majoritatea liberală, social-democrații abținându-se de la vot.

Rectifica

„Bugetul este de austeritate, nu avem ce să aprobăm, 80 la sută sunt salariile, rămân 20 la sută să supraviețuim. Avem noroc că am aprobat luna trecută să continuăm investițiile începute anul trecut, investiții noi pe anul acesta nu avem. Propun austeritate, la Cultură anul acesta să nu mai facem niciun fel de manifestații, în afară de Rugă și Ziua Națională”, a spus consilierul PSD Valentin Dascălu, liniștit de primarul Felix Borcean, potrivit căruia „Facem doar cât ne permitem, n-o să luăm din investiții ca să facem sărbători, e clar!”.

La final, edilul a recunoscut că bugetul este unul de austeritate, dar asta, în principal, din cauza măsurilor sociale și fiscale luate de PSD. Soluția pentru continuarea investițiilor ar putea veni prin acel credit bancar pe care municipalitatea îl are în vedere. „Foarte multe nu vom putea realiza anul acesta dacă nu vom apela la acea variantă de avarie, a creditului bancar, foarte necesar pentru extinderea rețelei de gaz, pentru refacerea fațadei și a curții interioare de la <<C.D.Loga>>, pentru locuri de joacă cu mobilier modern și, nu în ultimul rând, pentru refacerea infrastructurii rutiere pe o lungime de 13 kilometri. Am auzit consilierii PSD spunând că <<ce să votăm, că este un buget de austeritate>>. Țin să le aduc aminte că această austeritate este cauzată, eminamente, de măsurile fiscale luate de guvernul PSD, partid din care fac parte și consilierii care s-au abținut de la votarea bugetului”, a precizat Borcean.

Directorul economic al Primăriei, Horia Irimia, a explicat de ce măsurile fiscale au dus la scăderea bugetului municipiului Caransebeș: „Pe noi ne afectează modificarea cotei de impozit pe salarii de la 16 la 10 la sută cu aproximativ 4 milioane de lei, bani care puteau fi îndreptați către investiții. Salariile, de asemenea, au crescut foarte mult, prin mai multe reglementări, undeva la 70-75 la sută din veniturile proprii. Dar această proporție s-ar putea schimba radical în cazul în care accesăm acel credit care se acordă doar pentru investiții și dezvoltare. Suntem printre puținele administrații care au un grad de îndatorare foarte scăzut”.

Pe capitole, pentru Învățământ au fost alocate 3,6 milioane lei, Sănătatea primește 1,8 milioane lei, Cultura, recreerea și religia – 1,9 milioane lei, Asistența socială – 8,6 milioane lei, Locuințele și dezvoltarea publică – 3,1 milioane lei, Protecția mediului – 1,4 milioane lei și Transporturile – 6,5 milioane lei.



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Vă rugăm să ne ajutați!
BĂILE HERCULANE - Acestea au fost cuvintele exprimate de doi turişti rătăciți în apropierea stațiunii Băile [...] mai multe »
Doi cărăşeni, căutaţi de autorităţi
CARAŞ-SEVERIN - Oamenii legii anunţă că sâmbătă, 20 aprilie, începând cu ora 9.30, la Mâtnicu Mare, se [...] mai multe »
DN6, închis două nopţi, lângă Teregova
TEREGOVA - În nopțile de 22 spre 23 aprilie şi de 23 spre 24 aprilie, între orele 0.00 şi 3.00, DN6 va fi închis, [...] mai multe »
Zece mii de joburi și un miliard de euro în zona de Vest!
VEST - Acesta este bilanțul Agenției pentru Dezvoltare Regională (ADR) Vest, care a marcat în cadru oficial, joi, 18 [...] mai multe »
Donație Rotary pentru spital: două monitoare la Pediatrie! Urmează un dermatom!
CARANSEBEȘ - Clubul Rotary Caransebeș a venit iarăși cu aparatură nouă la spital, în cadrul proiectului pe care-l [...] mai multe »
Restricţii de circulaţie în zona centrală
REŞIŢA - Municipalitatea reşiţeană atenţionează conducătorii auto vizavi de faptul că vor fi instituite măsuri [...] mai multe »
La Reşiţa, îţi iei bilet de autobuz dintr-o atingere
REŞIŢA. Societatea Transport Urban Reşiţa a finalizat montarea aparatelor care le permit reşiţenilor să-şi ia [...] mai multe »
Lucrări de apărare împotriva inundaţiilor în judeţ
REŞIŢA - Întrunit în şedinţă extraordinară, Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă a aprobat [...] mai multe »
Atenție, șoferi! Trafic oprit pe DN6, după Zăgujeni!
ZĂGUJENI - Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că, pe DN 6 Caransebeş – [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou