Reactualizat la:

Caransebesul, de neoprit!

Caransebesul, de neoprit!
Scris de Sorin Rogoz - CARANSEBEȘ – ACS Viitorul 1913 Caransebeş – CS Moldova Nouă 8-0 (3-0), într-un meci contând pentru etapa a V-a a Ligii a IV-a Caraș-Severin.

Rectifica

Prima ocazie de gol a aparţinut oaspeţilor, în primul minut de joc Miculescu expediind un şut puternic, de la 18 metri, însă Birăescu a fost la post şi a reţinut balonul. În minutul 6, spiritele s-au inflamat, în urma unui fault comis de Stâncă asupra lui Neagu, la 30 de metri. Jucătorul oaspeţilor a văzut cartonaşul galben, lucru care a strânit furia coechipierilor săi, s-a format un meleu, în final centralul Dorian Micloşină arătându-i „roşu” aceluiaşi Stâncă. Lovitura liberă a fost executată de Dumitru, care a trimis plasat, în stânga portarului, însă Blănariu a reuşit să prindă balonul. Dominarea gazdelor s-a concretizat în minutul 26, atunci când Negrei a executat un corner de pe partea dreaptă, mingea a traversat careul, Ţundrea a reluat cu capul la colţul scurt, balonul a lovit bara de sus şi a revenit în teren, iar Mariţescu, pe fază, a împins mingea în poartă de lângă Blănariu. Caransebeşenii şi-au mărit avantajul în minutul 31, în urma unei faze în care Avramovici, aflat pe aripa dreaptă, a centrat în careu, Neagu a reluat de la 4 metri, însă Blănariu a reuşit să pareze, mingea a ajuns la Ciucur, care, de la 6 metri, a trimis-o în poartă pe lângă goal-keeper-ul oaspeţilor. Scorul pauzei a fost stabilit în minutul 38, când Negrei a centrat de pe stânga, Neagu a făcut un stop în centrul careului, a pivotat, întorcând un adversar, şi, de la 10 metri, a şutat sec în stânga lui Blănariu.

Şi partea a doua a început cu o ratare uriaşă a băieţilor antrenaţi de Ion Bica, în minutul 48 Neagu centrând de pe stânga, iar Ciucur, la 6 metri, a reluat mingea peste Blănariu, însă Miatovici a reuşit să respingă de pe linia porţii o execuţie spectaculoasă. Până la urmă gazdele au reuşit să înscrie în minutul 51, atunci când Negrei a centrat de pe stânga, la colţul scurt, Blănariu părea stăpân pe situaţie, însă Dumitru, mai rapid şi, din întoarcere, a reuşit să trimită mingea la colţul lung, ducând scorul la 4-0. Cu fundaşii la centrul terenului, caransebeşenii au controlat partida aproape în totalitate, iar în minutul 55 au înscris din nou, în urma unei faze în care Dumitru a pătruns pe partea stângă şi, ajuns în careu, i-a pasat lui Şandru, care, de la 6 metri, a îndeplinit o simplă formalitate pentru a trimite balonul în plasă. A urmat o lungă perioadă de acalmie, în care se părea că gazdele exersează tactici de joc, mingea circulând aproape perfect între compartimente, fără însă a forţa înscrierea unui gol. Acesta a venit, totuşi, în minutul 85, când Dumitru a centrat de pe stânga, iar Ţuţul a pus latul la 6 metri, ducând scorul la 6-0. S-a făcut 7-0 două minute mai târziu, atunci când Şandru, aflat pe aripa dreaptă, a trimis în careu, iar Dumitru, singur la 8 metri, a trimis în poartă, pe lângă Blănariu. Oaspeţii au avut şi ei o fază periculoasă în minutul 88, atunci când Ciobanu a primit o minge la 18 metri şi a şutat pe jos, însă portarul caransebeşean s-a întins şi a respins în corner. Scorul final a fost stabilit în minutul 89, când Dumitru l-a angajat excelent pe stânga pe Neagu, iar acesta a intrat în careu şi l-a executat pe Blănariu cu un şut la colţul lung.

Moldova Nouă e o echipă foarte bună, care a venit la Caransebeş dornică să joace. Partida s-a dezechilibrat puţin după cartonaşul roşu pe care l-a văzut jucătorul echipei oaspete, dar nu cred că acesta a fost motivul pentru care s-a înregistrat rezultatul de azi. Avem o echipă puternică, o echipă bine pregătită, care a înţeles obiectivul pe care îl avem – câştigarea campionatului şi promovarea în Liga a III-a –, şi, printr-un joc progresiv, pe care începem să-l stăpânim, cred că forţa noastră va creşte. Am reuşit să mulţumim suporterii, m-am bucurat de prezenţa lor în tribună şi îi aşteptăm în număr tot mai mare. Jucătorii nou-veniţi s-au integrat foarte bine în echipă şi ne gândim să continuăm cu ei pe o perioadă mai lungă. Meciul următor îl avem la Armeniş, ne aşteaptă o partidă grea, cu o echipă ambiţioasă, nou-promovată, care abia aşteaptă echipe puternice, se mobilizează foarte bine, cum fac de fapt toate formaţiile când vine vorba de noi, pentru că noi suntem Caransebeş!”, ne-a declarat după meci antrenorul gugulanilor, Ion Bica.

Viitorul Caransebeş: C. Birăescu (min. 78, D. Socaci), A. Ţundrea, M. Mariţescu, Gh. Valuşescu (78, C. Ţuţul), G. Negrei (68, H. Bona), Al. Ciucur (56, N. Imbre), Al. Dumitru, D. Şandru, A. Neagu, O. Bălan, Al. Avramovici; rezervă: N. Jula. Antrenor, Ion Bica.

CS Moldova Nouă: C. Blănariu, Ş. Nicolici, N. Stâncă, N. Constantinovici, R. Ţuţulan, S. Miatovici, D. Jurcă (46, I. Gherghinescu), E. Stoica (65, S. Tismănariu), I. Turcin (80, M. Ciobanu), N. Folea, C. Miculescu (46, I. Găină); rezerve: S. Nicolici, I. Ursu, I. Poteraş. Antrenor, Narcis Folea.

A arbitrat la centru Dorian Micloşină (Reşiţa), asistat la cele două linii de Răzvan Toader (Oţelu Roşu) şi Daniel Bistrian (Reşiţa).  Observator: Marin Vărzan (Oţelu Roşu).



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Sport local
Muncitorul isi reia pregatirea
REȘIȚA - Echipa de futsal Muncitorul Reșița își va relua luni, 22 ianuarie, de la ora 17, pregătirea în vederea [...] mai multe »
Luptatorii resiteni, primele teste in 2018
REȘIȚA - Luptătorii din municipiul de pe Bârzava au participat sâmbătă, 20 ianuarie, la prima competiție pe anul [...] mai multe »
CSM Scolar Resita joaca handbal
REȘIȚA - Sub genericul „Jucăm handbal”, sâmbătă, 20 ianuarie a fost marcată Ziua Handbalului Reșițean, o [...] mai multe »
Viitorul 1913 se reuneste luni
CARANSEBEȘ - Reunirea lotului echipei Viitorul 1913 Caransebeş va avea loc luni, 22 ianuarie, la ora 15.30, pe [...] mai multe »
CSM Scolar isi face echipa pentru promovare
REȘIȚA – Rosso-nerii s-au reunit miercuri dimineață în Valea Domanului. 22 de fotbaliști au răspuns la primul [...] mai multe »
CS Universitatea Resita isi bate propriile recorduri
REȘIȚA - Dacă în 2016 se vorbea despre cel mai bun an din istoria Clubului Sportiv Universitatea Reșița, ca număr [...] mai multe »
CSM Scolar Resita si-a stabilit meciurile amicale
REȘIȚA - Elevii lui Daniel Oprița vor disputa în perioada de pregătire șase jocuri de verificare. Dacă în [...] mai multe »
Robert Lupu, pregatit pentru Euro 2018!
REȘIȚA - Reșițeanul se va afla în premieră în postura de antrenor la un Campionat European de futsal. mai multe »
CSU Resita – primul meci, prima victorie din 2018
REȘIȚA – În prima etapă a returului Diviziei A de handbal feminin, Seria B, ACS Odorheiu Secuiesc – CSU Reșița [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou