CARANSEBEȘ – Gugulanii s-au impus cu 3-0 în fața unei umbre a echipei care anul trecut ajungea în primele 12 din Europa.
Venită la Caransebeș cu doar 8 jucători, fără antrenorul Martin Stoev care a părăsit echipa la mijlocul acestei săptămâni, Tomis Constanța nu a făcut față jocului bun prestat de Volei Club Caransebeș, punând probleme gazdelor doar în al doilea set pe care l-au cedat la mare luptă. A fost 3-0 pentru gugulani(25-15, 26-24, 25-18), încă o victorie de 3 puncte care-i menține pe aceștia în primele 5 locuri ale campionatului. „Constanța a venit fără mulți titulari, doar Pavel și Stancu au fost astăzi în teren dintre cei cu experiență. În setul al doilea nu am jucat așa cum ar trebui, dar e bine că am reușit să-l câștigăm, iar în cel de-al treilea lucrurile au mers bine, am jucat cu intensitate. La Baia Mare mergem să luptăm”, a spus, la finalul jocului, letonul Aivars Petrusevics, unul din cei mai buni jucători ai Caransebeșului sâmbătă seara.
„Chiar dacă Tomis a venit cu echipa a doua, au luptat pentru fiecare minge, noi ne-am văzut prea repede cu sacii în căruță și am avut ceva de tras în setul doi. Avem 7 victorii, este foarte bine pentru noi. Le-am spus deja băieților că aș vrea să venim cu punct sau puncte de la Baia Mare, ar fi foarte important pentru noi. Peste iarnă nu e exclus să mai facem una, două achiziții, dacă avem și sprijinul finanțatorilor noștri, atunci ne-am putea gândi la locurile 1-4 ca obiectiv”, a precizat și președintele gazdelor, Cristian Stepanescu. Acesta a mulțumit și numerosului public pentru sprijinul arătat de-a lungul întregului tur, și sâmbătă seara în tribunele Polivalentei fiind aproape 800 de spectatori. A fost, de altfel, ultimul joc al elevilor lui Valentin Pereu în fața propriilor fani din acest an, pentru că gugulanii încheie turul cu o deplasare la Baia Mare, sâmbăta viitoare.