Reactualizat la:

Caransebesul a laminat Metalul la el acasa

Caransebesul a laminat Metalul la el acasa
Scris de Sorin Rogoz - BOCȘA – Metalul Bocşa – Viitorul 1913 Caransebeş 2-6 (0-4), în runda cu numărul 20 a Ligii a IV-a, de sâmbătă, 28 aprilie.

Rectifica

Prima ocazie şi-au trecut-o în cont gazdele, în chiar primul minut de joc, când Isarie, angajat pe stânga, a şutat de la 16 metri, dar Birăescu a reţinut. În replică, în minutul 7, Avramovici l-a angajat, pe dreapta, pe Nicola, care a centrat la semiînălţime, Imbre a pus latul la 8 metri, însă mingea s-a dus puţin peste poarta lui Gh. Călin. Două minute mai târziu, mingea a ajuns la Neagu, şutul excelent, de la 20 de metri, al acestuia, fiind reţinut în doi timpi de portarul bocşean. Gugulanii au deschis scorul în minutul 14, în urma unei faze în care Avramovici l-a angajat cu o pasă filtrantă pe Ciucur, iar acesta, la 10 metri de poartă, l-a driblat pe Gh. Călin şi a trimis în plasă. Bocşenii au avut şi ei o fază din care puteau înscrie, în minutul 17, însă lovitura liberă de la 30 de metri executată de Arimiea a trecut razant cu transversala porţii gugulane. Oaspeţii şi-au mărit avantajul în minutul 19, când Bloju i-a pasat în adâncime lui Nicola, pe stânga, Gh. Călin a ieşit, iar atacantul gugulan a trimis o scăriţă care s-a oprit în plasa porţii bocşene. În minutul 22, oaspeţii s-au desprins pe tabela de marcaj, după ce Neagu a trimis, de pe stânga, o diagonală în careul bocşean, iar Avramovici l-a fentat pe Gh. Călin şi a trimis sec în plasă. Gugulanii au trecut din nou pe lângă gol în minutul 28, în urma unei faze în care Imbre i-a pasat, pe stânga, lui Neagu, şutul acestuia de la 16 metri, pe jos, la colţul lung, întâlnind bara porţii bocşene. În minutul 39, gazdele puteau reduce din diferenţă în urma unei pătrunderi pe stânga a lui Isarie, şutul acestuia, de la 14 metri, fiind respins de Birăescu. Scorul pauzei a fost stabilit în minutul 41, după ce Ciucur, aflat pe dreapta în careu, a trimis în bară, mingea revenită în teren fiind reluată cu capul în plasă, de la 8 metri, de Nicola.

Gazdele au redus din handicap în minutul 47, când Anghel a trimis puternic de la 30 de metri, Socaci, intrat între buturile caransebeşene, a respins în faţă, iar Al. Călin a trimis de la 4 metri în poarta gugulană. Gazdele au avut o perioadă bună, în care au dominat jocul, iar în minutul 50, după un fault al lui Imbre la Isarie, Cătălin Roman a dictat lovitură liberă de la 18 metri, şutul plasat, pe lângă zid, al lui Benke, fiind reţinut de Socaci. În minutul 71, gugulanii puteau să-şi mărească avantajul, după ce Ciucur, aflat pe aripa dreaptă, i-a trimis în careu lui Nicola, şutul acestuia de la 12 metri depăşindu-l pe Gh. Călin, însă Benke a reuşit să respingă de pe linia porţii. Gazdele au mai înscris o dată în minutul 72, în urma unui penalty dictat după un fault în careu comis de Socaci asupra lui Anghel, Benke transformând cu siguranţă lovitura de pedeapsă. Gugulanii au înscris din nou în minutul 83, atunci când Neagu i-a trimis o pasă excelentă lui Nicola, aflat în careul advers, portarul bocşean a ieşit, însă atacantul gugulan l-a executat cu un lob. Scorul final a fost stabilit în minutul 86, în urma unei faze în care Ciucur, pe partea dreaptă, a făcut mat apărarea bocşeană şi i-a pasat, într-un final, lui Neagu, care, de la 14 metri, a trimis imparabil în vinclul porţii bocşene.

Metalul Bocşa: Gh. Călin, G. Mustaţă, D. Benke, Al. Marişescu, S. Apostol, A. Arimiea, D. Grecu, C. Dumitru, Al. Călin, S. Isarie, R. Anghel (min. 73, R. Ciucur); rezerve: G. Hanes, O. Groze. Antrenor, Gheorghe Mărgineanţu.

Viitorul Caransebeş: C. Birăescu (46, D. Socaci), R. Covăsală, B. Gulea, Al. Ciucur, C. Bloju, N. Imbre. G. Negrei (46, Al. Dumitru), A. Neagu, Al. Avramovici, Al. Nicola, O. Bălan. Antrenor, Ion Bica.

A arbitrat la centru Cătălin Roman, asistat la cele două linii de Alin Botaş şi Andrei Rain, toţi din Timişoara. Observator: Antonel Burtea, din Reşiţa.



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Sport local
Reșițenii se pregătesc de Campionatul Mondial
REȘIȚA - Delegația Federației Române de Karate WUKF se va deplasa în aceste zile la Bratislava (Slovacia), în [...] mai multe »
Cătălin Bagherea a încheiat stagiul de la CFR Cluj
REȘIȚA - Cătălin Bagherea (16 ani) a încheiat pregătirea făcută alături de la CFR Cluj, iar acum s-a întors la [...] mai multe »
55 de medalii de aur la Campionatul Național pentru Reșița 07
REȘIȚA - Aproximativ 100 de seniori ai înotului românesc au venit la Reșița, ca să cucerească medaliile puse în [...] mai multe »
Voința Lupac a cucerit cupa și campionatul
CARAȘ-SEVERIN - La doar câteva zile după ce a câștigat Cupa României Caraș-Severin, Voința Lupac a reușit să [...] mai multe »
Ezerişul şi Anina, ultimul examen înainte de vacanţă
REȘIȚA - Progresul Ezeriş – CSO Anina 9-2 (5-1), în etapa cu numărul 26, ultima a campionatului Ligii a IV-a, pe [...] mai multe »
Două turnee finale au trecut, a mai rămas unul
REȘIȚA - Profesoara Lucia Moruț a participat deja cu fetele pe care le antrenează la două turnee finale (junioare [...] mai multe »
Concurs de Functional Fitness Bodyweight la Reșița
REȘIȚA - La Reşiţa, la Complexul Sportiv Superfit s-a desfăşurat concursul „Western Carphatians Functional [...] mai multe »
Cărășenii s-au întors cu medalii de la Cupa Speranțelor
CARAȘ-SEVERIN - Cluburile Muncitorul Reșița și Energetica Caransebeș au participat la zilele trecute la Cupa [...] mai multe »
Gimnastele reșițene au urcat de 17 ori pe podium
REȘIȚA - Gimnastele reșițene de la Clubul Sportiv Școlar Reșița au reușit să câștige la finalul săptămânii [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou