Reactualizat la:

Caransebeşul a devenit sucursală

Caransebeşul a devenit sucursală
CARANSEBEŞ – Uzina Caransebeş s-a rupt de Sucursala Haţeg a Hidroelectrica.

Începând cu data de 1 ianuarie 2010, Uzina Caransebeş a ieşit din subordinea Sucursalei Haţeg, căpătând ea însăşi statutul de sucursală, cumulând trei centrale mari (Turnu Ruieni, Râul Alb şi Herculane) şi 10 microhidrocentrale, 4 în judeţul Arad, 5 în Caraş-Severin şi 1 în Timiş.

Din păcate gugulanii nu se vor putea bucura prea mult de acest statut, ministrul Economiei Adriean Videanu anunţând că doreşte reorganizarea sistemului energetic românesc în două companii mari, reorganizare care va diviza şi Hidroelectrica.

În urma reorganizării sectorului energetic din România, în componenţa primei societăţi vor intra Complexurile Energetice din Oltenia, Nuclearelectrica, Societatea Naţională a Lignitului Oltenia şi trei sucursale ale Hidroelectrica (Vâlcea, Slatina şi Sibiu). Cea de-a doua companie va cuprinde Termoelectrica, Porţile de Fier şi restul sucursalelor Hidroelectrica (adică sucursalele Sebeş, Buzău, Târgu Jiu, Caransebeş, Haţeg, Argeş, Cluj, Bistriţa).

Deşi directorul Nicolae Brebu spune că totul este în stadiu de proiect, cei 193 de angajaţi se tem că şi-ar pierde locul de muncă în urma reorganizării.

Cristian Franţ
cristian.frant@informmedia.ro

Rectifica



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Ucis de mașina în care încerca să urce
POJEJENA - Un bărbat și-a pierdut viața într-un stupid accident de circulație produs în această dimineață, în [...] mai multe »
Guvernul a dat, aleşii locali au împărţit „de îndată“!
REŞIŢA - N-au stat prea mult pe gânduri şi au votat pe repede înainte proiectele de hotărâre ale Consiliului [...] mai multe »
Domnul primar nu înţelege cum funcționează sistemul de învățământ!
REŞIŢA - Asta spune, într-un comunicat trimis redacţiei, inspectorul şcolar general Marius Cornici, ca o replică [...] mai multe »
Pe aici nu se trece!
REȘIȚA - Vineri dimineaţă, muncitorii lucrau deja de zor pentru reţelele de apă şi canalizare de pe strada Petru [...] mai multe »
Niciun absolvent n-a bătut palma angajării
REȘIȚA - Sala Campus Cafe a Universităţii „Eftimie Murgu“ a găzduit o nouă ediţie a bursei locurilor de [...] mai multe »
Băile Neptun, puse în siguranță de o firmă din Baia Mare
BĂILE HERCULANE - Firma are un portofoliu impresionant în ce privește restaurarea monumentelor istorice și a [...] mai multe »
Ateneul Tineretului, la CJ
REŞIŢA - Imobilul a intrat în patrimoniul Consiliului Județean, după ce s-a câștigat procesul cu lichidatorul [...] mai multe »
Popa dă ultimatum şcolilor restante la căldură
REŞIŢA - Sătul să tot acopere găuri, şeful administrativului reşiţean a vrut să-i pună în gardă pe [...] mai multe »
A sosit a doua tranşă de antigripale
REŞIŢA - Dacă în alţi ani numărul de doze de vaccin antigripal a fost insuficient pentru a acoperi necesarul [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou