Reactualizat la:

Caransebeşenii au scăpat victoria

Caransebeşenii au scăpat victoria
CARANSEBEŞ – Scorilo Autocatania – Luceafărul Oradea 1-1 (1-0), în etapa a X-a a Ligii a III-a de fotbal.

Rectifica

Echipa care reprezintă municipiul Caransebeş în Liga a III-a, Scorilo Autocatania, a întâlnit vineri, 29 octombrie, în etapa a X-a, pe teren propriu, pe ocupanta primului loc al clasamentului Seriei a V-a, Luceafărul Oradea. Revenind la meciul din ,,Groapa cu lei“, să menţionăm că scorul a fost deschis la chiar prima acţiune mai serioasă de atac a gazdelor. În minutul 8, Feneş a centrat de pe stânga, iar Bucure a reluat cu capul, de la 9 metri, din plonjon, în dreapta portarului Goia.

După înscrierea golului, băieţii antrenaţi de Sorin Costachi au prins mai multă încredere în forţele proprii şi au ieşit mai curajoşi la joc, punând, fireşte, mai multe probleme oaspeţilor. Astfel, în minutul 15, Tică a scăpat pe stânga, însă Goia a ieşit şi a blocat mingea la picioarele atacantului caransebeşean, pentru ca, peste alte opt minute, acelaşi Tică să reia cu capul, la o palmă de bară, centrarea venită de la Văcărescu. Finalul primei reprize a aparţinut tot „driverilor“ de la Scorilo Autocatania. Prin urmare, în minutul 42, Românu a prins un şut excelent de la 14 metri, respins printr-o paradă spectaculoasă de Goia, pentru ca în minutul 43 Bucure să execute o lovitură liberă de pe partea dreaptă până la Feneş, care, la 17 metri, s-a întors şi a trimis frumos sub bară. Toată lumea a văzut gol, în afară de portarul Goia, care s-a întins miraculos şi a deviat mingea în corner.

În minutul 56, Văcărescu şi-a încercat şi el tirul cu un şut bun de la 30 de metri, pe jos, însă Goia a fost la post, respingând cu greutate mingea trimisă de atacantul caransebeşean. Trei minute mai târziu, a fost rândul oaspeţilor să pună în pericol poarta caransebeşenilor, în urma unei combinaţii între Ember şi Tăut, zădărnicită de Vulpescu, care a ieşit bine şi a prins mingea la picioarele vârfului orădean. Egalarea a venit în minutul 90+4, la ultimul atac al oaspeţilor, când Leţan a trimis o centrare lungă pe partea stângă, mingea a revenit în careul caransebeşean, de unde Popescu a trimis-o cu capul în poarta lui Vulpescu.

CS Scorilo-Autocatania: Vulpescu, Ţimbota, Moga, Românu, R. Costachi, Dumitru, Feneş, Filimon, Văcărescu, Bucure, Tică; Rezerve: Laitin, Şt. Bălan, Ştefănuţ, Ispas. Antrenori: Sorin Costachi, Marius Dulca.



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Sport local
Golden Kids Bocșa, comportare foarte bună la Festivalului Inter-Regio
CARAȘ-SEVERIN - În perioada 08-10 noiembrie, în oraşul Băile Herculane, a avut loc cea de-a III-a ediţie a [...] mai multe »
Bobar nu comentează o posibilă plecare la FCSB
REȘIȚA - După venirea lui Dorinel Munteanu la CSM Reșița, o altă știre apărută în presa sportivă din România [...] mai multe »
CSU Reșița, înfrângere la limită cu CSU Oradea
REȘIȚA - CSU Reșița a pierdut la limită partida de pe teren propriu cu CSU Oradea, scor 19-20. După acest joc, [...] mai multe »
Juniorii 2 de la CSM, victorie la zece goluri cu Timișoara
REȘIȚA - Juniorii 2 de la CSM Reșița au învins cu 40-30 (20-14) echipa LPS Banatul Timișoara, într-un meci [...] mai multe »
Patru medalii pentru luptători la Cupa României
REȘIȚA - Luptătorii pregătiți de Adrian Dacica și Florin Dință s-au evidențiat, din nou, la Cupa României la [...] mai multe »
Liceul Traian Vuia a câștigat derby-ul cu Banatul Timișoara
REȘIȚA - Junioarele III de la Liceul Teoretic Traian Vuia din Reșița au câștigat duminică, 10 noiembrie, cu [...] mai multe »
Progresul Ezeriș continuă seria victoriilor
CARAȘ-SEVERIN - Jocul dintre CS Moldova Nouă și Progresul Ezeriș s-a încheiat cu victoria oaspeților, scor 2-1, [...] mai multe »
Bobar: Sper că împreună cu Dorinel Munteanu să ne îndeplinim obiectivele!
REȘIȚA - Situația din clasament este principalul motiv pentru care primarul Ioan Popa și președintele Cristi Bobar [...] mai multe »
Dorinel Munteanu, noul antrenor al CSM Reșița
REȘIȚA - Egalul cu Petrolul Ploiești și rezultatele nefavorabile ale echipei din ultimele etape au făcut ca cei din [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou