CARAȘ-SEVERIN – Desemnarea Timişoarei drept Capitală Culturală Europeană în 2021 este văzută de oamenii de cultură din Caraş-Severin drept o mare şansă pentru promovarea şi valorificarea judeţului. Cei cu care am discutat ne-au împărtăşit părerile lor legate de evenimentul care se va desfăşura în oraşul de pe Bega peste cinci ani şi despre cum şi ce ar putea câştiga Caraş-Severinul.
Ce înseamnă pentru judeţ desemnarea Timişoarei capitală culturală?
Am înţeles că au apărut şi opinii divergente, însă alegerea Timişoarei s-a făcut pe merit pentru tot ce reprezintă Timişoara. Sunt mai mult decât bucuroasă, iar ideea era ca judeţele din Banat să aibă de câştigat. Banatul de Munte oferă atât cultură, cât şi turism. Până în 2021, se pot pune la punct drumurile şi infrastructura cel puţin pentru obiectivele importante. Locomotiva trage după ea vagoanele, însă trebuie ca şi vagoanele să vrea.
Ada Cruceanu, critic de artă
Mă bucur enorm pentru desemnarea Timişoarei şi cred că, în mod normal, acesta va fi un eveniment al întregii zone. Aşa s-a întâmplat la Sibiu. Atunci au avut loc multe acţiuni în pregătirea evenimentului şi s-a bucurat întreaga Transilvanie. Am fost implicat şi eu în programele de la Sibiu, am scris o lucrare specială şi am şi dirijat atunci. În 2021, va fi un eveniment al întregului Banat şi sunt convins că asta se va vedea şi în ce priveşte turismul.
Sabin Păutza, compozitor
Până în 2021, Timişoara va fi capitala acestei regiuni a ţării. De aceea, proiectul va implica întregul Banat şi vor participa toate instituţiile de cultură din regiune. Va fi o mare şansă de promovare a Banatului de Munte prin evenimentele culturale majore care au loc în Caraş-Severin şi care vor fi parte a proiectului. Cu siguranţă evenimentele vor avea loc şi în alte locaţii, nu doar în Timişoara. Va fi o mare oportunitate şi pentru sistemul educaţional.
Dumitru Vlădulescu, director Teatrul de Vest, Reşiţa
Cultura are un rol esenţial şi avem nevoie de cultură. De aceea, cred că alegerea Timişoarei reprezintă ceva foarte benefic pentru Banat. Sunt sigur că asta va privilegia evenimentele, iar cultura va aduce mulţi turişti români şi străini. Banatul va avea de câştigat ca deschidere, iar oamenii vor vedea că se poate face şi altceva. Sper să fie o oportunitate şi pentru Caraş-Severin, însă asta va depinde de modul cum se vor implica cei de aici.
Cristi Iakab, muzician trupa „Road band”
Alegerea Timişoarei este ceva foarte binevenit nu numai pentru Timişoara, ci şi pentru întreaga provincie şi întreaga ţară. Alegerea Timişoarei mă face să mă bucur pentru Banat, însă nu cred că evenimentul va avea vreo legătură cu judeţul nostru. Bănuiesc că va fi implicată Timişoara, aşa cum s-a întâmplat şi la Sibiu. La Timişoara se vor ţine evenimentele, acolo va fi locul de desfăşurare a diverselor activităţi. Caraş-Severinul nu va fi implicat.
Dumitru Ţeicu, director Muzeul Banatului Montan
Motto-ul Uniunii Europene este „unitate în diversitate” iar Timişoara se pliază perfect, este un spaţiu cultural european şi unul al diversităţii etnice. De aceea, alegerea Timişoarei este foarte potrivită. Este o şansă importantă pentru promovarea spaţiului cultural bănăţean din care face parte şi judeţul nostru. Probabil că acest spaţiu se va deschide mult mai mult, iar atenţia cetăţenilor europeni se va îndrepta şi spre Banatul de Munte.
Marian Apostol, director Casa de Cultură, Reşiţa
Este un câştig nu doar pentru Timişoara, ci pentru întregul Banat istoric. Am discutat cu cei care s-au ocupat de dosar şi am propus ca programul evenimentelor din 2021 să includă Reşiţa şi oraşele din Banat. Am primit răspunsuri pozitive şi cred că Reşiţa va avea de câştigat. Cei care se ocupă de cultura judeţului vor trebui să contacteze echipa managerială a Timişoarei spre a găsi posibilităţile optime de colaborare, benefice ambelor părţi.
Erwin Ţigla, preşedinte Forum German
Este extraordinar pentru că vor veni bani pentru cultură, un domeniu mai puţin finanţat. Se va vedea a doua oară că investiţia în cultură poate ridica o zonă. Europa va câştiga pentru că va deschide ochii spre noi şi va cunoaşte valorile culturale ale Banatului şi nu numai. Judeţul are locuri de vis, dar e de lucru la infrastructură. E necesară o interfaţă culturală care să catalizeze factorii de cultură pentru a putea promova produsul cultural local.
Lucian Duca, preşedinte executiv Metarsis
Mă bucur mult căci este în zona noastră. Un an întreg vor avea loc multe expoziţii de artă care vor implica mulţi artişti. Fiind în zonă, ne vom înscrie şi noi. Bănuiesc că şi judeţul va avea de câştigat pentru că unii dintre cei care vor veni la Timişoara se vor abate şi-n părţile noastre. Depinde şi de raza de propagare a promovării pe care o va face Timişoara, dar mai ales depinde de cât de mult se va promova judeţul în cadrul evenimentului.
Ion Bobeică, preşedinte UAP Reşiţa
Sunt bănăţean la origine şi am urmat studiile timp de şapte ani la Timişoara. De aceea, mă bucur pentru alegerea Timişoarei. Astăzi oraşul este mult mai mare, mai frumos şi mai occidental decât era cu mulţi ani în urmă. Banatul de Munte va avea de câştigat pentru că avem locuri de vis. Pentru asta, iniţiativa trebuie să vină de la conducerea judeţului. Trebuie valorificat în primul rând turismul, trebuie pus accent pe ceea ce judeţul Timiş nu are.
Peter Kneipp, artist plastic, Bocşa