REȘIȚA – Pe 11 septembrie 2006 a fost lansat primul site de ştiri al judeţului Caraş-Severin şi printre primele din România acelor vremuri: CARAŞ ONLINE. O idee îndrăzneaţă, un pariu cu acel an în care presa scrisă era încă de succes. Dar pariul a fost câştigat, reticenţa oamenilor s-a transformat în curiozitate, apoi în apreciere şi respect.
În cei 13 ani, am preferat calitatea în locul cantităţii, am preferat titlurile adevărate în detrimentul celor care nu au nicio legătură cu textul si realitatea. Am preferat informaţia pură şi corectă în locul celei aflate pe la colţuri şi am căutat să ne păstrăm cu orice preţ seriozitatea.
Să ştiţi că în spatele acestor ani s-a ţesut o poveste frumoasă, dar muncită. Pentru CAON nu munceşte o armată de oameni, ci doar câţiva pe care îi caracterizează dăruirea. Iar ambiţia şi dorinţa de a fi cei mai buni ne-au ajutat să trecem peste orice obstacol. Noi, cei de aici, ştim toţi că informaţia înseamnă putere, dar niciodată nu ne-am permis să ne jucăm cu puterea cuvântului scris.
Şi, binenţeles, că cei 13 ani nu ar însemna mare lucru fără VOI, cititorii noştri, cei care ne sunteţi alături din multe colţuri ale lumii. Voi ne apreciaţi, voi ne criticaţi, voi înţelegeţi că informaţia corectă şi cultura reclamei sunt apanajul unei gândiri moderne.
Aşa cum v-am mai spus, ştim că nu suntem perfecţi, dar mereu vom căuta perfecţiunea în detalii ce fac diferenţa!
Vă mulţumim!
Noi nu defilam cu cifre, însă azi la ora 11, traficul CAON arăta aşa: