Reactualizat la:

Canicula si-a luat tributul

Canicula si-a luat tributul
REŞIŢA – În prima zi de avertizare meteorologică şi sanitară, patru cărăşeni s-au prăbuşit pe stradă.

Rectifica

Raportările solicitate de Direcția judeţeană de Sănătate Publică unităților spitalicești din județ au relevat faptul că patru persoane au căzut în stradă marți din cauza căldurii. Două dintre acestea sunt din Reșița și două din Oravița. Cei patru cărăşeni au fost aduşi de către ambulanţe la unităţile de primiri urgenţe şi trataţi.

„În Caraș-Severin există acum 16 puncte de prim ajutor, dotate cu dozatoare de apă și aparatură medicală de determinare a tensiunii arteriale. Potrivit Serviciului de Ambulanță al județului, la această oră există personal suficient pentru preluarea cazurilor care mecesită intervenție de urgență sau spitalizare. De asemenea, inspectorii DSP au efectuat marți 13 controale privind respectarea măsurilor anticaniculă“, se precizează în comunicatul instituţiei.

Cu toate acestea miercuri, în miezul zilei, pe perioada de maximă intensitate a codului portocaliu, în Centrul Civic puteau fi observaţi atât copii cât şi persoane vârstnice care nu ar fi trebuit să se afle acolo, potrivit recomandărilor medicilor. O situaţie inedită poate fi remarcată în aceste zile în magazinele care au aer condiţionat – turismul de caniculă.

„Cu toate că numărul clienţilor a crescut simţitor, acest lucru nu se remarcă şi într-o creştere a vânzărilor“, face cu ochiul o casieră la remarca unui client mulţumit de aerul răcoros. Departe de orice glumă, autoritățile medicale recomandă evitarea, pe cât posibil, a expunerii prelungite la soare între orele 11 şi 18 şi hidratarea corespunzătoare.



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Munca la negru rămâne în floare
CARAŞ-SEVERIN - Putem desprinde asta din raportul activităţii desfăşurate de Inspectoratul Teritorial de Muncă [...] mai multe »
Jurnaliştii şi cărţile lor la Universitate
REŞIŢA - Este un alt eveniment cuprins în proiectul „30 de ani de presă liberă în Banatul Montan“, acesta [...] mai multe »
Luminița Jivan salută adoptarea bugetului
CARAȘ-SEVERIN - Șefa PSD Caraș-Severin consideră că bugetul propus de PSD-ALDE va duce la investiții și dezvoltare mai multe »
Caransebeșul – raiul mașinilor abandonate
CARANSEBEŞ - Nu mai puțin de 110 astfel de vehicule au fost identificate de Poliția Locală Caransebeș în ultimele [...] mai multe »
Marius Cornici, noul inspector şcolar general
CARAŞ-SEVERIN - Directorul Colegiului Economic al „Banatului Montan“ din Reşiţa, Marius Cornici, va fi noul [...] mai multe »
Încă cinci cazuri de gripă, confirmate! Plus un deces la Caransebeș!
REŞIŢA - Patru reşiţeni şi o orăviţeancă au fost spitalizaţi din cauza gripei, cele cinci cazuri noi de [...] mai multe »
Chisăliţă: Bugetul României este echilibrat şi susţine sănătatea, educaţia şi investiţiile
CARAŞ-SEVERIN - Bugetul pe care coaliția PSD-ALDE l-a prezentat în camerele reunite ale Parlamentului este unul cu [...] mai multe »
Cei mai buni elevi reşiţeni la matematică
REŞIŢA - Din cei 90 de elevi participanţi, 13 tineri s-au clasat pe primele trei locuri, trei cu punctaj maxim. mai multe »
Blocul lui Popa este acum al lui Dunca
REŞIŢA - După ce omul de afaceri a preluat o treime din acţiuni, a fost apreciat de primarul Ioan Popa, care a spus [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou