REŞIŢA – În fiecare colţ al lumii, presa are un rol bine definit. În ţările dezvoltate, acolo unde independenţa economică îi asigură rolul unei puteri în stat, presa serioasă dă în continuare ora exactă în orice domeniu. Este adevărat că senzaţionalul a muşcat mult din seriozitatea presei, lăsând loc unei superficialităţi de moment, însă mapamondul îşi fructifică existenţa prin informaţia difuzată de canalele de ştiri, indiferent că aceste canale înseamnă televiziuni, ziare ori site-uri online. Lumea (cu toate aspectele ei economice, militare, politice, sociale, de divertisment) nu mai există fără a fi reflectată în presă.
De ce am spus mai sus că în ţările dezvoltate presa îşi poate juca cât mai bine rolul ei de putere în stat? Pentru că acolo există o cultură a informaţiei, a presei, lucru despre care nu putem vorbi în România. De ani de zile, televiziunile mari sunt ale mogulilor care dau drumul informaţiei în funcţie de interesele lor, iar clasa politică îşi face jocul cu ajutorul lor. Ziarele tipărite naţionale sunt tot mai puţine, cu tiraje umilitoare, echilibrul informaţional fiind păstrat de presa locală care însă nici ea nu zburdă de bine, ci doar supravieţuieşte. Iar în judeţele slab dezvoltate economic, destul de multe în ţara noastră, chiar este o aventură să menţii o instituţie mass-media. Însă cred că în România cauza pentru care nu poţi menţine un ziar sau o televiziune nu o reprezintă atât de mult interesele, cât faptul că românii nu au o cultură a reclamei sau a informaţiei. În urmă cu ceva vreme am participat la o întâlnire în cadrul căreia se vorbea de presa din Austria, Ungaria, Ucraina şi România. În Austria, un prestigios cotidian regional (regional, nu naţional) încasează, la fiecare început de an, în jur de 10 milioane de euro numai din abonamente făcute de oamenii simpli. Despre asta vorbesc când spun de o cultură a ziarului, a informaţiei. Jumătate din cele 150 de pagini ale aceluiaşi cotidian, care nu scrie altceva decât despre oameni, fapte şi întâmplări, fără să abordeze vreodată senzaţionalul, sunt de publicitate – adică acea cultură a reclamei care la noi lipseşte.
Nu demult, un jurnalist român, unul dintre cei apreciaţi deşi este de un pesimism feroce, spunea că în curând nu vor mai exista ziare tipărite. Nu îi împărtăşesc deloc părerea. Din anul 1702, de când englezii au scos primul cotidian, se tot spune acest lucru. Da, lumea a tot evoluat, însă de atunci şi până azi, ziarele tipărite apar şi dispar, dar EXISTĂ. Presa scrisă şi tipărită va exista mereu, pentru că este singura capabilă să transmită viitorului istoria clipelor prezentului. În Germania, Austria, Italia sau Ungaria multe ziare tipărite, naţionale sau locale au un succes fulminant. Într-o viitoare Românie, poate dezvoltată şi cultă, vom putea vorbi şi noi despre ziare tipărite de succes, despre televiziuni libere, despre o presă ca putere şi nu instrument.
Şi dacă tot am vorbit despre faptul că eu cred într-un viitor mai bun al presei, le mulţumesc colegilor mei de la Jurnal de Caraş-Severin, dar şi colaboratorilor noştri, pentru faptul că, prin efortul comun, am reuşit să ajungem în topul firmelor apreciate din judeţ.