Ştirile zilei de duminică s-au axat pe două lucruri. Primul pe faptul că, potrivit unui studiu, cea mai mare parte din salariile românilor merge la achitarea creditelor; iar cel de-al doilea se referea la nemulţumirea premierului, spusă cu zâmbetul pe buze, că ANAF nu a colectat bani mulţi la buget. În perspectiva unui viitor nu prea roz, eu mă întreb câţi români vor mai putea să îşi achite creditele, din moment ce din ianuarie va urma un alt val de disponibilizări.
Sau aţi crezut că descentralizarea este o zână bună ce vine pe un norişor pufos, suflă peste noi şi ne umple de bine? Nu e deloc aşa. Descentralizarea nu înseamnă doar zâmbetul lui Dragnea. Iar despre banii colectaţi de ANAF ar fi multe de spus. Dacă ar exista bani lichizi, dacă taxele şi impozitele nu ar fi cocoşabile, sunt convinsă că fiecare firmă, mare sau mică, nu ar aştepta să îi amintească administraţia fiscală ce are de făcut. Eh, şi în viitorul roz ce se conturează, să nu uităm de solidaritate.
Cel mai frumos e că statul, nemaiavând firme pe care să le stoarcă, îi va băga în teasc pe românii de rând. Nefiind bani la buget, eu zic că birurile se vor mări, vor apărea şi altele noi pe care să le simtă cât mai mulţi. De ce? Începând cu Boc şi continuând cu Ponta, firmele româneşti au fost pur şi simplu vânate. Sute de mii au dat faliment, milioane de români au rămas fără un loc de muncă, principalii investitori străini şi-au luat tălpăşiţa sau se pregătesc să o facă. Oricine a îndrăznit să încerce să trăiască mai bine prin propria muncă a aflat că nu i se permite decât să muncească pentru bunăstarea altora. Asta înseamnă solidaritatea şi statul social.
Dar nu-i nimic, vom avea ocazia să arătăm cât de mult ne pasă de semenii noştri mai puţin avuţi. Cu vechile şi noile biruri pe care le vom plăti, în schimbul cărora statul ne oferă nişte servicii mizerabile, de la anul va creşte venitul minim garantat! Amintiţi-vă şi de restul cerşetorilor pe care tot voi îi ţineţi în viaţă. Analfabetul care a picat cu brio Bacalaureatul sau tânărul „intelectual” care a terminat o facultate şi e şocat că niciun patron nu-i plăteşte un salariu de mii de euro pentru cunoştinţele sale nule, prea fragezi pentru a se angaja, ambii strigând în gura mare că au „dreptul” la şomaj. Să ne amintim de cel care s-a săturat după câţiva ani de muncă şi a decis să-şi trăiască „a doua tinereţe”, aşa că a „uns” pe cine trebuie ca să iasă la pensie de boală sau să fie declarat handicapat, cu toate veniturile de rigoare.
Să nu uităm de cei care ţin cu dinţii de concediul de maternitate şi fac orice pentru a-l prelungi, inclusiv declarându-şi copiii handicapaţi. Ah, mi-am amintit şi de demnitatea celui care nu se „coboară” la nivelul de a lucra pe salariul minim, preferând să stea în şomaj. Pentru toţi aceştia, pentru credite, pentru buget vom plăti până o să ne usture în suflet.
Nu-i aşa că v-am făcut să râdeţi copios?
Nina Curiţa