CARAŞ-SEVERIN – Analiza dinamicii agenţilor economici cărăşeni arată o stagnare, în pofida scăderii la nivel naţional.
Oficiul Naţional al Registrului Comerţului a publicat o statistică privind înmatriculările pe judeţe la finalul primelor opt luni ale anului curent, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut. Pentru că au apărut mai puţine firme cu aproape cinci procente, numărul de 864 de înmatriculări efectuate în Caraş-Severin s-a păstrat identic. Adică tot atâtea au fost în opt luni din 2015 cât şi în 2016. Totuşi, umărul profesioniştilor activi din punct de vedere juridic a crescut cu două procente în această statistică efectuată comparativ, la începutul lunii septembrie funcţionând în Caraş-Severin 12.879 de agenţi economici, dintre care 7.321 persoane juridice. Sunt, din nou, scăderi la suspendările de activitate şi societăţi intrate în insolvenţă, creşteri la dizolvări şi radieri, iar evoluţia debutanţilor şi studenţilor în afaceri ne bucură. Pe parcursul lunii trecute au apărut 93 de agenţi economici noi în Caraş-Severin (patru SRL debutante) – 51 SRL, 30 PFA, şapte întreprinderi individuale şi cinci întreprinderi familiale. Un singur afacerist a adus capital străin în județ, din Austria. Probabil la vestea că vin chinezii…