Reactualizat la:

Cand strabunii stau de veghe

Cand strabunii stau de veghe
Scris de Ionel Ivaşcu - FENEŞ – Biserica din Feneş, veche de 180 de ani, înfloreşte sub ochii lor. Sfinţii din icoane te privesc din orice unghi.

Rectifica

Pictura e iluministă, cu chipuri rotunde, în care se simt influenţe habsburgice. Oamenii locului şi-au ridicat biserica prin munca lor între 1835-1840, pictura datând din perioada 1880-1920. În timpul războiului, de trei ori acoperişul de cupru a luat drumul câmpului de luptă.În 2002, când am venit în sat, biserica nu arăta ca acum. Dar, cu ajutorul lui Dumnezeu, cu binecuvântarea P.S. Lucian, şi cu efortul credincioşilor şi prietenilor, faţa bisericii s-a schimbat. În 2011, am demarat refacerea picturii. Artistul Dan Vulcan a lucrat aici timp de şapte luni”, îşi aminteşte preotul Ion Ponoran. Apoi pictura a fost poleită cu aur, masa din altar a fost placată cu marmură, s-a lucrat la exteriorul bisericii, au fost înlocuite uşile şi geamurile, s-au ridicat din temelii lumânărarul şi magazia pentru centrala termică.

Au fost aduse şi vechile pietre de mormânt, care cândva înlocuiau crucile înaintaşilor, unele vechi din sec. XVIII-XIX. Acum, zneamenele, cum le numesc localnicii, se află în curtea bisericii şi sunt adevărate mărturii despre oamenii şi istoria locului ca şi mormintele preoţilor care au slujit la Feneş.În 2002, nu era casă parohială. Dar am reuşit să cumpărăm şi să renovăm o casă din sat afectată de trecerea timpului. Pentru tot ce s-a făcut până acum la biserică şi la casa parohială, mulţumesc lui Dumnezeu şi tuturor celor care m-au ajutat”, a mai spus preotul.



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Judetul nostru, o poarta spre China?
REȘIȚA - Preşedintele Consiliului Judeţean Caraş-Severin, Silviu Hurduzeu, şi prefectul judeţului, Matei Lupu, au [...] mai multe »
Ambasadorul SUA vine in judet
REŞIŢA - Hans Klemm vizitează Vestul României, însă caracterul vizitelor sale este unul strict secret. Diplomatul [...] mai multe »
Tanara de 17 ani, data disparuta
OȚELU ROȘU - Poliţiştii din Oțelu Roșu vă cer sprijinul pentru găsirea unei tinere care a plecat de acasă în [...] mai multe »
Strazile Bufenilor si Bradet, din Anina, in reparatii!
ANINA - Anina este unul din oraşele cărăşene care a primit finanţare pentru asfaltarea mai multor artere. Pe [...] mai multe »
De ce desfiinteaza Popa Politia Locala
CARAȘ-SEVERIN - Noua organigramă a municipalităţii continuă să genereze dispute la nivelul palatului [...] mai multe »
Urmaresc traseul laptelui in judet
CARAŞ-SEVERIN - Instituţia Prefectului Caraş-Severin a dispus verificări în şcoli pentru distribuirea produselor [...] mai multe »
Muntele Mic, o feerie
MUNTELE MIC - Deşi iarna nu şi-a intrat în drepturi, oricine merge zilele acestea pe Muntele Mic este fascinat de [...] mai multe »
I-a furat plasa cu bani
CARANSEBEȘ - Un bărbat de 59 de ani din Neamţ s-a ales cu dosar penal pentru furt, după ce i-ar fi furat unei femei [...] mai multe »
La varsta majoratului, retinut pentru talharie
CARANSEBEŞ - Două sticle de whisky au fost de vină! Doar că pentru a le fura tânărul a fost nevoit să se ia la [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou