REȘIȚA – M-a întrebat cineva zilele trecute ce mă emoţionează foarte mult. Acum nu ştiu dacă întrebarea a fost pusă pentru că par un om care nu prea ştie ce sunt alea emoţii sau pentru că în vreun moment emoţionant eu nu am fost pe fază, sau poate doar pentru că am refuzat să mă las copleşită de ceva.
Aşa pe scurt, pe moment, nu am ştiut să dau vreun răspuns, însă apoi mi-a dat de gândit. Într-adevăr, nu sunt genul de persoană care să se trântescă de pe scaun în anumite momente, nu sar un metru în sus, dar sunt destule lucruri care îmi luminează ochii cu lacrimi. Până la urmă, treptele desăvârşite ale emoţiei tremură în lacrimi.
Mă emoţionează singurătatea din jurul copiilor abandonaţi şi a părinţilor ai căror copiii sunt prea ocupaţi să le mai dea bineţe. Mă afectează renunţările pentru binele celui drag, eforturile făcute pentru a ajuta. Mă copleşesc iubirea necondiţionată şi oamenii care nu întorc moneda, trecerea timpului şi clipele care nu se mai repetă. Simt filme precum „The Notebook“ sau „La vita e bella“. Mă tulbură să văd cum răzbate o lumânare întunericul, cum îşi colorează natura tablourile. Mă emoţionează chiar şi lacrimile care sunt atât de adânci în suflet încât nu reuşesc să ajungă în ochi, suferinţa sub orice formă, de la cea a oamenilor bolnavi la cea a animalelor chinuite, mă uimeşte zbuciumul ierbii care îşi face loc prin zăpadă să iasă la lumină.
Nu pot uita privirile în care poţi înota fără să te îneci, zâmbetele sincere şi oamenii deosebiţi. Poate şi pentru că sunt tot mai rare…Îmi luminează sufletul blândeţea mamei mele şi amintirea tatălui meu. Mă copleşesc întâlnirile şi despărţirile oamenilor, neputinţa de a schimba unele lucruri. Îmi dă fiori realitatea care pândeşte imaginea din orice oglindă. Mă emoţionează o discuţie sinceră, curată bazată pe încredere şi tot ce se bazează pe încredere neştirbită sau cât de departe pot merge oamenii ce nu se pot deplasa, cât de mult iubesc viaţa cei care au parte de multă suferinţă şi puterea de a visa a celor cu realităţi mult încercate. Îmi bate inima mai repede auzind aplauzele de la finalul unui spectacol bun, o piesă interpretată divin de Andreea Bocelli sau succesul unui sportiv.
Mă emoţionează micimea noastră în măreţia Universului şi faptul că soarele nu oboseşte să răsară şi să apună în fiecare zi, la fel ca rugăciunea şi credinţa curată. Sigur, zilnic trăim momente în care ne bucurăm, ne întristăm sau suntem impresionaţi. Mereu ceva sau cineva ne lasă urme în suflet. Acestea sunt doar câteva dintre lucrurile pe care le simt, adică acele emoţii care trădează. Iar singura trădare care să vă placă în viaţa să fie aceasta: a emoţiilor…