REŞIŢA – Ninge ca-n poveşti şi parcă, în albul zăpezii, găsim puterea de a spera într-o lume mai bună.
Ne-am obişnuit cu iernile uscate, cu sărbătorile fără zăpadă ori cu decembrie ducându-ne cu gândul fie spre o toamnă târzie, fie spre o primăvară atipic de timpurie. „Nu-i a bună”, zic cei mai vârstnici şi-apoi îşi amintesc iernile copilăriei lor. „Când eram noi copii, se punea zăpada în noiembrie şi se lua la Paşte. Mergeam la şcoală în zăpada până la brâu şi, cât era iarna de lungă, nu vedeai temperaturi peste 0. Rar erau unul-două grade şi-atunci tot satul zicea că era cald”, mi-a povestit tata de multe ori. Şi câţi alţi taţi nu povestesc la fel… Iar tata nu-i aşa bătrân cât am fi tentaţi să credem citind rândurile de mai sus.
Dar am avut şi zăpadă peste poate mai acum vreo cinci ani, când au venit zăpezi de patru metri prin alte zone ale ţării. Nici aşa nu-i a bună, căci iarna parcă nu-i mai iarnă, iar vara prea rău ne arde.
Dar parcă miercuri de dimineaţă iarna le-a arătat oamenilor că încă mai poate fi ca altădată. Nici prea grea, nici prea uşoară, nici uscată, nici cu nămeţi cât casa – adică exact aşa cum ar trebui să fie. Ningea frumos cu fulgi căzând parcă din alte vremuri iar neaua se-aşeza domol peste oameni, case, drumuri, clădiri. Deşi unii sunt în inima oraşelor, unele străzi cu clădiri mai joase prindeau parcă ceva din farmecul idilic al unei epoci rămasă-n amintiri. Oamenii se grăbesc care-ncotro dar parcă peisajul „fură” un pic din graba noastră dăruind în schimb un pic de linişte, de bucurie că… a venit iarna.
La ţară încă mai vin colindători, se mai aude larmă de copii îmbujoraţi plecaţi la săniuş în copilăria fără griji. La oraş, oamenii le văd pe toate la tv şi cred că e bine aşa, uitând că nu pot duce dorul după ceva ce n-au avut niciodată ori au avut prea puţin. Doar cei mai vârstnici, aşa ca tata, îşi amintesc c-au fost şi ei copii şi ce frumos era iarna când mergeau la săniuş.
Eu merg la lucru, ca atâţia alţii. Privesc străzile care amintesc idilic de vremuri de demult. Mă bucur un pic căci, chiar aşa la oraş, am avut totuşi şansa să merg la săniuş. Prin zăpadă până la brâu n-am mers căci… nu mai ninge ca pe vremea lui tata. Hai să ieşim din case şi să ne bucurăm de zăpadă cât mai putem. Până nu voi ajunge şi eu la anii lui tata şi voi povesti celor de-atunci cum erau iernile pe vremea mea, cu o pojghiţă de zăpadă şi cu fulguieli răzleţe. Ca mâine anul se-noieşte fie că bat colindători în uşă, fie că vedem colinda la tv.