Reactualizat la:

Când amintirile devin artă

Când amintirile devin artă
REŞIŢA – Peste 60 de lucrări de sculptură şi pictură sunt expuse în aceste zile la Galeria „Agora“ din Reşiţa.

 (2 comentarii)

Rectifica

Expoziţia de la Galeria „Agora“, vernisată joi după-amiaza, a găzduit întâlnirea cu doi artişti importanţi din Ţara Românească, veniţi cu multă dragoste în municipiul de pe Bârzava, alături de 16 prieteni din Deva. Adrian Valentin Samson şi Ioan Şeu, membri ai Uniunii Artiştilor Plastici din România – Filiala Deva, au expus în mica galerie reşiţeană peste 60 de lucrări de pictură şi sculptură, onorând astfel invitaţia preşedintelul UAP Reşiţa, Ion Bobeică, şi cea a artistului plastic Petru Comisarschi.

AdrianValentin Samson, născut la Deva, este absolvent al Universităţii „Al. I. Cuza“ Iaşi – secţia Desen, şi al Universităţii de Artă şi Design Cluj-Napoca. Este profesor de arte vizuale la Liceul de Muzică şi Arte Plastice „Sigismund Toduţă“ din Deva. Din 1990, este membru titular al Uniunii Artiştilor Plastici din România. Pictorul Adrian Samson este una dintre personalităţile importante ale artei româneşti contemporane care, începând din anul 1978 şi până în prezent, a participat la toate expoziţiile organizate de Filiala UAP Deva, atât pe plan municipal, judeţean şi naţional, cât şi internaţional. În 2006, el a fost nominalizat pentru premiile UAP România.

Tehnica folosită de către acesta în colecţia prezentată la „Agora“ este una mixtă. Picturi încasetate, cu multe suprapuneri, căci artistul s-a folosit şi de fotografiile sale din copilărie, pe care le-a xeroxat, iar mai apoi, cu măiestrie, le-a lipit, realizând astfel un jurnal al propriei existenţe, în imagini. „Lucrările acestea dau senzaţia de a descoperi undeva, în adâncuri, un totem misterios, un fragment de oglindă care reprezintă o imagine uitată a copilului care a fost odată şi a devenirii acestui copil în personaj, în om, în fiinţă vie“, după cum aprecia criticul de artă prof. Călin Chincea.

Sculpturile lui Ioan Şeu sunt lucrări care exprimă ideea, aşa cum spune artistul, rezultatul meditaţiei asupra vieţii, asupra femeii, asupra naşterii, asupra tuturor întâlnirilor pe care omul le are în viaţă. Din cele 30 de sculpturi expuse de Ioan Şeu la Reşiţa, zece sunt din marmură, iar restul din lemn.

Acestea din urmă par a fi mai aproape de sensibilitatea artistului căci, aşa cum remarca prof. Călin Chincea, „lemnul a fost întotdeauna o forţă vie, a crescut, a prins contur, a devenit un simbol prin înălţarea lui către cer, iar mai apoi în mâinile artistului lemnul a devenit o emblemă care a născut semnificaţii. Lucrările lui Ioan Şeu sunt foarte aproape de arta lui Brâncuşi şi a unei generaţii de sculptori de la începutul secolului XX până prin anii 1980, când arta şi-a schimbat paradigma, şi-a schimbat principiile de la care porneşte“.

Ca şi colegul său, sculptorul Ioan Şeu este membru al Uniunii Artiştilor Plastici din România. Născut în localitatea Nicula din judeţul Cluj, artistul, în vârstă de 70 de ani, şi-a dedicat aproape jumătate din viaţă sculpturii. Lucrările sale din lemn, marmură sau bronz au fost prezentate de-a lungul timpului în expoziţii judeţene, naţionale şi internaţionale. În anul 2009, Consiliul Local Deva i-a atribuit titlul de cetăţean de onoare al municipiului.

Roxana Nafiru



Comentarii 2

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Reşiţa are primele platforme subterane
REŞIŢA - Colectarea deşeurilor la Reşiţa se face deja, pentru o parte din municipiu, la un alt nivel. Asta pentru [...] mai multe »
Amenzi de 8.000 de lei în patru ore
CARAŞ-SEVERIN - Acţiunea pentru gări „curate“, derulată miercuri de oamenii legii, în 13 gări cărăşene, s-a [...] mai multe »
Atenţie sporită la metoda „lover boy“ în rândul elevilor!
REȘIȚA - În cadrul campaniei naţionale de informare privind siguranţa în şcoli „10 pentru siguranţă“, mai [...] mai multe »
După ani și ani, Aerogara din Caransebeș se modernizează
CARANSEBEȘ - Gabriel Olariu, omul de afaceri care a devenit acționar majoritar la Aeroportul Caransebeș SA, continuă [...] mai multe »
Ce au în comun frigiderele cu dezinsecția?
CARANSEBEȘ - Vă spunem noi: banii! Subiectul a fost dezbătut aprins de consilierii locali caransebeșeni, cu [...] mai multe »
Doi urmăriţi naţional, prinşi în Caraş-Severin
CARAŞ-SEVERIN - Poliţiştii cărăşeni au reuşit să prindă, în judeţul nostru, doi bărbaţi pe numele cărora [...] mai multe »
Cuc distruge istoria feroviară a Banatului de Munte
CARAȘ-SEVERIN - Asta susține Marcel Vela, care i-a adresat mai multe întrebări ministrului Transporturilor de la [...] mai multe »
În căutarea morilor de apă prin satele cărăşene
PĂLTINIȘ - Asociaţia Acasă în Banat a demarat proiectul „Ţara Morilor de Apă“, cofinanţat de Consiliul [...] mai multe »
A fost nevoie, în primul rând, de muncă
CARAŞ-SEVERIN - Cei doi absolvenţi de gimnaziu şi cei doi liceeni din Caraş-Severin care au obținut medii de 10 la [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou