REŞIŢA – CS Caraș-Severin – HCM Constanța 21-29 (10-16), în Liga Națională de handbal masculin.
Sala Polivalentă din municipiul de pe Bârzava a fost, miercuri, 16 octombrie a.c., gazda întâlnirii dintre CS Caraș-Severin și HCM Constanța, meci contând din etapa a VII-a. Așa cum era de așteptat, misiunea elevilor antrenorului a fost una extrem de grea, în special datorită problemelor de lot.
În aceste condiții, fiindcă niciunul dintre cei patru accidentați nu au fost recuperați, este vorba de Petrea, Cuciula, Rohozneanu și Pârvan, era greu de crezut că se putea ține piept campioanei României. Și, totuși, au fost momente când elevii antrenorului Aihan Omer s-au apropiat chiar și la două goluri, de partenerii de întrecere, 15-17, în minutul 38. Echilibrul s-a rupt în minutul 13, când tabela de marcaj a indicat 4-6. În continuare, grație intervențiilor salutare ale portarului Rudi Stănescu, oaspeții s-au distanțat tot mai mult, conducând și la o diferență de opt goluri, 14-6, în minutul 24. Și au intrat la vestiare cu 16-10. Chiar dacă Simicu a fost eliminat pentru un atac dur, încă din minutul 10, urmărind meciul din tribună.
În repriza a doua, CS Caraş-Severin a reușit să mai recupereze din handicap, apropiindu-se la două goluri, în minutul 38 ! Numai că, arbitrii Harabagiu și Stănescu au „sancționat” unele erori ale tinerilor handbaliști reşiţeni, pe fondul lipsei de experiență. De reținut că prof. Aihan Omer a avut curajul să trimită în teren și trei juniori în vârstă de 16 ani, care îi dau speranțe că, nu peste multă vreme își vor câștiga pozițiile de titulari.
Astfel, în minutul 55, constănțenii conduceau cu 26-18. Iar în final a fost 29-21, pentru campioana țării.
CS Caraș-Severin: Cristian Ionescu, Marocico, Sămânță – Marta (6 goluri), Grigoraș (1), Stan (3), Vaidasigan (8), Starikov, Turcu (1), Grozăvescu (1), Negru (1), Denis Ionescu, Heimbach, Drăgănescu.
HCM Constanța: Stănescu, Popescu – Novanc (3), Simicu, Stavrositu (3), Vujadinovic, Toma (5), Sadoveac (3), Angelovski (1), Șomlea, Sabău, Csepreghi (8), Șoldănescu, Cristescu (1), Buricea (1), Criciotoiu (4).
Runda a VIII-a este programată duminică, 10 noiembrie a.c., CS Caraș-Severin urmând să se deplaseze la H.C.M. Baia Mare.