REŞIŢA – Campionatul Judeţean de Minifotbal Caraş-Severin, competiţie girată de Federaţia Română de Minifotbal, a ajuns la jumătate de drum.
În ediţia inaugurală sunt angrenate 14 formaţii, meciurile fiind găzduite de terenul sintetic, din Parcul Siderurgistului, din Reşiţa, administrat de fostul internaţional de fotbal Dorinel Munteanu. Iar organizarea şi-a sumat-o Clubul Sportiv Sabrina Reşiţa, coodonat de prof. Dorin Voina.
La finalul turului, pe locul întâi se află Nigeria, cu 36 de puncte (din 12 partide), urmată de Somalia, 32 de puncte, şi Dani Trans, 30 de puncte, ambele din 13 meciuri. Pe ultimele poziţii, F.C. Kaufland 65, 3 puncte, şi Radio Reşiţa, 1 punct.
„Returul campionatului va debuta duminică, 18 martie a.c., ne-a precizat prof. Dorin Voina. Până la prima etapă a părţii a doua a ediţiei 2011/2012, echipele au dreptul la transferuri şi legitimări de jucători. În acest interval de timp, până la data de 11 martie a.c., jucătorii au obligaţia să efectueze vizita medicală“.
Să mai spunem că formaţia câştigătoare va participa la turneul final, iar ocupanta locului secund se va califica în Cupa României.