Reactualizat la:

Calificarea, preţul dăruirii

Calificarea, preţul dăruirii
REŞIŢA – Sâmbătă, 24 noiembrie a.c., U.C.M.R. – L.I.F. Lindesberg, în manşa a II-a a Challenge Cup.

Rectifica

Partida retur din cadrul turului al III-lea al Challenge Cup nu va fi deloc una uşoară pentru handbaliştii reşiţeni.

„Războinicii suedezi“ au declarat, încă după manşa întâi, deşi au fost îngenunchiaţi, că vor veni în România să recupereze acel 34-35, şi să se califice în faza următoare a competiţiei.

O atitudine lăudabilă din punct de vedere al fair-play-ului. Numai că, sperăm noi, vor avea parte de o replică mult mai viguroasă din partea elevilor antrenorilor Omer Aihan şi Gligore Czari, în condiţiile în care handbaliştii reşiţeni vor avea un public dezlănţuit.

Un public de care au nevoie şi pe care îl aşteaptă în număr cât mai mare. Imediat după meciul tur, dar şi ieri, Omer Aihan a fost realist ca de obicei în declaraţii, considerând că U.C.M.R. va avea un meci foarte dificil: „Suedezii au spus că un gol este foarte puţin în handbal. Şi le dau dreptate. Chiar dacă am câştigat în Suedia, nu ne va fi uşor. Nu vrem să picăm în greşeala altor echipe din sezonul trecut. Care au făcut meciuri bune în deplasare, dar acasă au pierdut calificări. Aşa cum noi am câştigat anul trecut Challenge Cup, orice echipă poate furniza surprize. Dar suntem optimişti. Cred în băieţi, cred în publicul spectator şi trebuie să învingem“.

Din păcate, din vestiarul echipei reşiţene veştile nu sunt tocmai bune. Fiindcă Rohozneanu şi Pancu sunt incerţi.

Însă dr. Ioan Brizu ne-a garantat că până la ora jocului de sâmbătă, 24 noiembrie a.c., de la ora 11.00, cei doi vor fi apţi de joc.

Biletele pentru partida pe care UCMR o va susţine sâmbătă s-au pus în vânzare la Sala Polivalentă din municipiu şi costă 10 RON.

Marius Moraru

marius.moraru@informmedia.ro



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Sport local
CSU Reșița, înfrângere la limită cu CSU Oradea
REȘIȚA - CSU Reșița a pierdut la limită partida de pe teren propriu cu CSU Oradea, scor 19-20. După acest joc, [...] mai multe »
Patru medalii pentru luptători la Cupa României
REȘIȚA - Luptătorii pregătiți de Adrian Dacica și Florin Dință s-au evidențiat, din nou, la Cupa României la [...] mai multe »
Liceul Traian Vuia a câștigat derby-ul cu Banatul Timișoara
REȘIȚA - Junioarele III de la Liceul Teoretic Traian Vuia din Reșița au câștigat duminică, 10 noiembrie, cu [...] mai multe »
Progresul Ezeriș continuă seria victoriilor
CARAȘ-SEVERIN - Jocul dintre CS Moldova Nouă și Progresul Ezeriș s-a încheiat cu victoria oaspeților, scor 2-1, [...] mai multe »
Bobar: Sper că împreună cu Dorinel Munteanu să ne îndeplinim obiectivele!
REȘIȚA - Situația din clasament este principalul motiv pentru care primarul Ioan Popa și președintele Cristi Bobar [...] mai multe »
Dorinel Munteanu, noul antrenor al CSM Reșița
REȘIȚA - Egalul cu Petrolul Ploiești și rezultatele nefavorabile ale echipei din ultimele etape au făcut ca cei din [...] mai multe »
ACS Banat Girls, ploaie de goluri cu Politehnica Timișoara
REȘIȚA - ACS Banat Girls Reșița a eliminat sâmbătă, 9 noiembrie, cu scorul de 13-1, echipa Politehnica Timișoara [...] mai multe »
Flavius Stoican: Rezultatul este unul echitabil! Leo Doană: Sunt de acord cu Flavius Stoican!
REȘIȚA - După partida dintre CSM Reșița și Petrolul Ploiești (1-1), Leontin Doană și Flavius Stoican au căzut [...] mai multe »
CSM Reșița a încurcat Petrolul în lupta pentru promovare!
REȘIȚA - CSM Reșița a remizat sâmbătă, 9 noiembrie, scor 1-1, cu Petrolul Ploiești, într-un joc din etapa a [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou