REŞIŢA – Asta ne povesteşte un reşiţean după ce şi-a strâns toate actele necesare completării dosarului de pensie.
Un reşiţean s-a adresat redacţiei Jurnal CS pentru a se plânge vizavi de o problemă mai puţin obişnuită. Omul ne-a povestit cum a stat pe la cozile de la Casa de Pensii de la ora 7.30 pentru a-şi depune dosarul de pensionare pentru limită de vârstă. Şi a ajuns primul la una dintre cozi, dar a ajuns să primească alt număr, la altă coadă. Cum pot sta lucrurile astfel? Povestea cunoscutului profesor de sport Todor Negrea, de 65 de ani, de la Clubul Sportiv Şcolar Reşiţa, continuă.
Omul ne spune cum a aşteptat, marţi dimineaţă, până în jurul orei 8.45, când Casa Judeţeană de Pensii din Caraş-Severin şi-a deschis porţile spre public. Funcţionarii i-au luat dosarul, s-au pus pe analizat actele iar după câteva minute, când reşiţeanul le-a spus că este profesor, firul poveştii s-a întrerupt scurt: „Atunci veniţi după 1 septembrie!“, i s-a spus. Cu dosarul în braţe, cu ghişeul închis în nas şi pus pe drumuri, omul s-a hotărât să nu renunţe cu una, cu două şi s-a înscris la audienţă, la directorul CJP Caraş-Severin. Aşa a ajuns să stea la a doua coadă, unde n-a mai fost primul… Şi-a spus păsul dar şi asta a fost în zadar, pentru că răspunsul ferm a fost acelaşi: să mai facă un drum şi să revină cu dosarul la 1 septembrie. Nu de alta, dar dacă insistă, dosarul îi poate fi preluat, însă doar pentru a-i fi respins pe motiv că a fost înregistrat prea devreme.
„Ar fi trebuit să se specifice undeva că profesorii îşi pot depune dosarele abia după 1 septembrie, pentru că nu aş mai fi venit înainte. Nu e normal să fiu pus pe drumuri încă o dată! Nu au vrut să-mi ţină dosarul aşa că va trebui să aştept din nou, personal, la coadă la ei. Vă daţi seama, dacă pe mine ca profesor, mă tratează astfel, cum se poartă cu restul oamenilor? (…) Nici nu vă închipuiţi ce cozi se pot face la Casa de Pensii“.
În pofida încercărilor, Todor Negrea va mai avea de făcut un drum, pentru aceeaşi solicitare, pentru a sta la coada pensiilor. Întrebarea pe care o ridică reşiţeanul este dacă instituţia va emite decizia de pensionare la fel de prompt cum l-a pus pe drumuri…