Reactualizat la:

Calea Dunarii l-a dus pe valul succesului

Calea Dunarii l-a dus pe valul succesului
REŞIŢA – Scurtmetrajul „Calea Dunării”, regizat de Sabin Dorohoi, a câştigat sâmbătă, 2 noiembrie, „Young Audience Award” (premiul audienţei tinere) la competiţia oficială a „Cinemed – Festival de Film Mediterraneen” de la Montpellier, de pe Coasta de Azur.

 (1 comentariu)

Rectifica

Ajuns la cea de-a XXXV-a ediţie, festivalul de film organizat pe meleaguri franceze este unul dintre cele mai mari adresate cineaştilor din zona Mării Mediterane. Iar anul acesta, una dintre peliculele prezentate în avanpremieră a fost „Quai D’Orsay”, a celebrului regizor francez Bernard Tavernier.

De asemenea, la secţiunea „Panoramă”, a participat şi un lung metraj românesc, „Despre oameni şi melci”, al regizorului Tudor Giurgiu.

Filmul Calea Dunării este al doisprezecelea scurtmetraj regizat de Sabin Dorohoi şi al treilea după absolvirea facultăţii de film.

De la finalizarea sa, în luna mai a acestui an, scurtmetrajul a mai fost selecţionat şi la alte manifestări internaţionale importante: „Palm Springs Shortfest”, cel mai mare festival de scurtmetraje din America de Nord, sau „California Independent Film Festival”, ce va avea loc luna aceasta, în apropiere de San Francisco. Fimul Calea Dunării a avut premiera la Hollywood în cadrul Festivalului de Film „Est European SEEFest”.

Sabin Dorohoi a fost pasionat de film încă din copilărie. La 13 ani, realiza „poveşti filmate” cu prietenii, pe dealurile din jurul Bocşei, orăşel vacanţelor petrecute la bunici. A absolvit şcoala de cinema în 2007 şi a început să lucreze în industrie încă de când era student. La început ca asistent de producţie, asistent secund, regizor secund şi ulterior a regizat filme de scurtmetraj şi videoclipuri muzicale. Din cele doisprezece filme de scurtmetraj realizate, ultimele patru producţii („Ghela”, „Visând la Galapagos”, „Clopotul” şi „Fata din Transilvania”) i-au adus peste douăzeci de nominalizări şi premii internaţionale la festivaluri precum: Reykjavic, Geneva, Chicago, TIFF, Roma, Regensburg, Sardenia şi Festivalul de film Est European din Hollywood. Tema predilectã a filmelor sale este interacţiunea dintre lumea tradiţionalã, arhaicã şi societatea globalizatã din prezent. Unul din subiectele preferate este folclorul Transilvănean, prezent în „Clopotul” şi „Fata din Transilvania”, sau alienarea individului în societatea secolului XXI, în „Visând la Galapagos” şi „Calea Dunării”.

Filmul proaspăt premiat de publicul tânăr, pe Coasta de Azur, spune povestea unui băieţel dintr-un sat dunărean, rămas acasă cu bunicul după ce părinţii au plecat la muncă, la Viena. Născut într-o familie de pescari, copilul are o relaţie specială cu Dunărea şi încearcă să reia legătura cu mama sa pe calea apei. Filmările au durat trei zile, şi s-au derulat prin câteva studiouri nou înfiinţate în partea de Vest a ţării, aproape de Timişoara. Echipa a mai filmat la Cazanele Dunării, în apropiere de Orşova, şi la Reşiţa, în cadrul Colegiului Traian Lalescu, instituţie unde şi regizorul Sabin Dorohoi a urmat studiile liceale. Şi cum filmările s-au făcut la finele lunii martie, echipa a avut parte de o vreme capricioasă, cu temperaturi scăzute, ploi şi ninsoare.

Antoniu Mocanu



Comentarii 1

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor
Alte ştiri
Câștigătorii Festivalului viorii cu goarnă „Dorel Codoban”
Festivalul-concurs a fost un preambul la sărbătorirea zilei comunei Roşia. mai multe »
Nădlac II, cel mai tranzitat punct de frontieră din vest, în minivacanța de Sf. Maria
A fost aglomerație la granițele țării. Românii au preferat să plece din țară în minivacanța de Sf. Maria. mai multe »
Fonduri europene pentru plantarea viţei de vie
Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) reamintește posibililor beneficiari oportunitatea [...] mai multe »
Fondurile pentru promovarea exporturilor, tăiate
În cadrul ultimei rectificări bugetare, au fost tăiate fondurile pentru Programul de promovare a exporturilor. mai multe »
Nu le ajung banii de la un salariu la altul
Peste un sfert dintre români spun că nu le ajung salariile de la o lună la alta, cea mai mare parte a acestora [...] mai multe »
Grădinița PP14 e istorie, dar fațada va fi refăcută. Clădire nouă pentru CNB, de 3,5 milioane de lei
Grădinița de lângă Colegiul Național Bănățean a fost pusă în sfârșit la pământ, iar în locul ei va [...] mai multe »
Alergare caritabilă la Timișoara pentru dotarea cu injectomate a saloanelor din Spitalul OncoHelp
La Timișoara va avea loc Crosul Asociației OncoHelp. Crosul are ca scop nu numai promovarea unui stil de viață [...] mai multe »
„Somnoroase Păsărele” și „Oac Oac Diri Diri Dam”, nominalizate pentru prima carte de cântece a UE
Atenție români.Vă puteți exprima preferințele muzicale, votând pentru șase dintre cele 54 de melodii românești, [...] mai multe »
Măureni a tras lozul câştigător la cadastrare
MĂURENI - Peste cinci mii de cărți funciare vor fi eliberate gratuit, începând de miercuri, 14 august 2019, pentru [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou