REŞIŢA – 20 de elevi cărăşeni vor primi calculatoare în cadrul programului Euro200.
Până în 30 iulie, beneficiarii programului naţional Euro200, privind acordarea unui ajutor financiar în vederea stimulării achiziţionării de calculatoare îşi pot ridica tichetele valorice. În baza acestora, elevii îşi pot cumpăra până în 31 august, calculatoare de la distribuitorii de profil care au încheiat contract cu Ministerul Educaţiei.
În judeţul Caraş-Severin, 20 de elevi care provin din familii cu venituri reduse beneficiază de aceste tichete valorice. Numărul tinerilor cărăşeni care au accesat programul Euro200 este mai mic faţă de anul trecut, când 54 de elevi cu venituri reduse au primit ajutor financiar în vederea achiziţionării unui calculator.