Reactualizat la:

Cainii, atractia weekendului la Caransebes

Cainii, atractia weekendului la Caransebes
Scris de R.M. - CARANSEBEȘ – Zeci de copii și adulți din Caransebeș și împrejurimi și-au prezentat patrupedele sâmbătă dimineața, în ringul amenajat la sala de sport a Școlii Generale nr. 8, în cadrul Cupei Canine „Banatul Montan”. De la cei mai mici până la cei mai impunători, câinii au defilat în faţa arbitrilor, unii etalând prestanță, alții având chef de joacă și fiind mai greu de strunit de către micuții lor stăpâni.

Rectifica

„Athos este în familia noastră de 5 ani. Este oarecum învățat întrucât a mai participat la două competiții. Pretinde o atenție mai specială, întrucât este foarte lățos, în perioada când năpârlește trebuie îngrijit cu foarte mare atenție. Este foarte pretențios din punctul de vedere al afecțiunii, necesită afecțiune dar știe și să ofere afecțiune. Este foarte afectuos cu copii, de aceea e și foarte îndrăgit de cei mici. Depinde foarte mult de rasă și de condițiile în care crești un câine, întrucât rasele de talie mai mare necesită un spațiu adecvat. Athos stă la curte, spațiu betonat, nu este învățat să stea în pământ pentru că scormonește toată ziua, se murdărește, ceea ce înseamnă o atenție în plus. Am venit la concurs datorită plăcerii și afecțiunii pe care o avem pentru animale”, ne-a spus un tânăr, proprietarul unui Golden Retriever foarte elegant în atitudine.

La concurs am întâlnit și o puștoaică de numai 10 ani din Oțelu Roșu, pe Francesca Știka, venită cu un exemplar de Vizsla Maghiară. „Este un cățel cuminte, mă ascultă, are 5 ani, e prietenul meu de ceva timp, a luat premiul pentru rasa lui, vizsla maghiară. Mai am acasă un Cane Corso, tot de 5 ani, amândoi sunt doi câini superbi”, am aflat de la micuța iubitoare de câini.

Membrii juriului s-au declarat mulțumiți de exemplarele pe care le-au văzut la Caransebeș. „Concurenții de astăzi au fost și mai jucăuși, și mai puțin jucăuși, dar noi, ca juriu, am urmărit diferențele de aplomb, angulația picioarelor, mușcătura, aspectul blanei și comportamentul. Am văzut o gamă foarte largă de rase de câini, au fost și metișii. Cu certitudine pot să spun că repsonsabilitatea proprietarilor de câini a crescut de la an la an”, ne-a declarat medicul veterinar reșițean Alexandru Vârdău.

Dinspre organizatori, speranțe că la anul va fi și mai bine, Alin Deteșan, tot medic veterinar, punctând plusurile și minusurile competiției chinologice de la Caransebeș: „a fost o expoziție frumoasă, am avut 50 de exemplare aduse de cei cu suflet mare, care iubesc câinii. Ca noutate, astăzi am avut rasa Akita Inu, cu 3 exemplare foarte frumoase, însă am avut și o lipsă de Ciobănești de Asia Centrală, doar două exemplare fiind prezente, deși este o rasă pe val, după ce anul trecut am avut 14. Am avut 250 de kilograme de mâncare pentru câini ca premii, pe ângă cupe, diplome și medalii. M-aș bucura ca la anul să putem începe pregătirea expoziției cu 2 luni mai devreme, nu cu 3 săptămâni ca în acest an și să facem un ring sau două cu câte 100 de exemplare”.

Cupa Canină „Banatul Montan” a fost organizată de Clubul Rotary Caransebeș și Primăria municipiului de pe Timiș și Sebeș.



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Sorin Fruntelată în rol de profesor
REŞIŢA - Actorul reşiţean a susţinut o veritabilă lecţie de folclor în faţa unor puşti de clasa a III-a. mai multe »
Deputatul Ion Mocioalcă, pe locul 3 în preferinţele cărăşenilor
CARAŞ-SEVERIN - Cel puţin asta reiese dintr-o cercetare socio-politică realizată la nivel naţional de Partidul [...] mai multe »
Cincinalul reînvie în cimitir, cu taxa pe locul de veci
REŞIŢA - Oamenii se plâng de noile tarife practicate de Administraţia Cimitirelor, care le rup buzunarele celor cu [...] mai multe »
Minune la Reşiţa: i-a crescut piciorul în faţa poliţiştilor
REŞIŢA - „Reșițeni, aveți grijă cui întindeți o mână de ajutor! Poliția Locală a identificat joi un [...] mai multe »
Părintele Ionuţ vrea o viaţă la sat. Dar are nevoie de o casă parohială!
VALEAPAI - Sâmbătă, 2 martie 2019, Asociația Acasă în Banat, împreună cu Parohia Ortodoxă din Valeapai (comuna [...] mai multe »
Liberalii cărăşeni au două locomotive: Vela şi Popa
CARAŞ-SEVERIN - Asta a spus Gheorghe Falcă, vicepreşedintele PNL, în cadrul unei conferinţe de presă susţinută [...] mai multe »
Delegație chineză la Consiliul Județean
REȘIȚA - Într-o întâlnire comună, desfășurată astăzi, 21 februarie 2019, la sediul Consiliului Județean [...] mai multe »
Gripa se extinde în judeţ pe zi ce trece
REŞIŢA - Tot mai multe cazuri de îmbolnăviri cu virusul gripal sunt semnalate în întreg judeţul. Potrivit ultimei [...] mai multe »
Spectacol de excepţie pe scena gugulanilor
CARANSEBEŞ - La cea de-a XII-a ediţie a Festivalului folcloric „Velişcu Boldea“ au fost sute de spectatori, atât [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou