REŞIŢA – Un bărbat de 80 de ani ar fi fost abordat pe stradă, luni, 11 noiembrie, în zona Centrul Civic, de doi indivizi care, sub pretextul că fac parte dintr-o organizație religioasă cu scop caritabil, au spus că trebuie să-i înmâneze mai multe cadouri fiului său.
Din cercetări, reiese că ar fi plecat toți trei cu un autoturism condus de unul dintre bănuiți, la domiciliul bărbatului de 80 de ani, unde i-ar fi lăsat mai multe cutii conținând diferite produse, în schimbul cărora i-ar fi solicitat suma de 2.300 de lei. Iar acesta a plătit-o.
După primirea sesizării, polițiștii au procedat la efectuarea de verificări, în scurt timp fiind identificată una dintre cele două persoane bănuite de comiterea faptei, respectiv un bărbat de 30 de ani, din Oradea. Polițiștii din cadrul Poliției Municipale Resița au deschis dosar penal pentru infracţiunea de înşelăciune şi efectuează cercetări în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor comiterii faptei, recuperării prejudiciului și tragerii la răspundere penală a autorilor.
N.C.