REŞIŢA – Sunt șase decenii de când Constantin Sprânceană a început să construiască în Reșița. Din septembrie 1957, acesta a contribuit la construirea celor mai importante edificii din municipiu, dar mândria lui sunt blocurile de locuințe.
„Dacă și după 1989 am fi construit în același ritm, cu soluțiile tehnice noi, am fi construit încă o Reșiță. Mă mândresc cu ceea ce am făcut alături de colegii mei, cu Casa de Cultură, cu Grădinița PP7, Muzeul Banatului sau Cinematograful Dacia, dar cel mai greu a fost când s-a ridicat cartierul cunoscut sub numele Moroasa. A fost cel mai greu pentru constructori, dar mi-a rămas și cel mai drag obiectiv la care am pus umărul“, spune Constantin Sprânceană, privind înapoi la cariera pe care încă nu și-a încheiat-o. Consideră că a avut o viață grea, mereu pe șantier, încercând să împace viața de constructor cu celelalte segmente. Nu se plânge, deși, la început locuia în barăci, alături de alți colegi, majoritatea nefamiliști: „La început cădeau ploșnițele pe noi, era înghesuială, ici își usca un coleg rufele, dincolo gătea altul fasole, ploaia ne dădea de furcă, nu aveam somn din cauză că nu găseam soluția potrivită la problemele de peste zi. Dar nu ne-a învins nimic. Și asta se poate observa și astăzi“, spune constructorul.
Când privește în urmă, poate cel mai mare regret a fost acela că, la ordinele celor de sus, cu puțin timp înainte de 1989 s-a impus un ritm de lucru prea alert și s-a făcut rabat la calitate. „Pe de o parte, fiecare om avea o locuință, dar asta a dus și la muncă făcută în grabă, slabă calitativ. Din păcate, acum, deși este suficient timp, unii mai muncesc la fel… Mă uit la noua generație care ar trebui să-și ia destinul în mâini. Parcă nimeni nu mai vrea să învețe o meserie, deși părinții și bunicii lor le-au fost exemple bune. Nimeni nu mai are respect pentru munca pe care o face. Nimeni nu mai consideră că ceva de calitate care-ți iese din mâini îți ridică prestanța și-ți dă mândrie. Poate se va schimba asta…“, se întunecă puțin Constantin Sprânceană.
Dacă ar fi să o ia de la capăt, ar face la fel, cu foarte mici schimbări. Dar i-ar ajuta pe alții să pornească așa cum trebuie, deși consideră că din propriile greșeli se formează experiența. „Mi-a fost drag să construiesc Reșița. Încă mi-e drag și din acest motiv îi adun anual pe foștii mei colegi să ne amintim cum a fost și să încercăm acum să insuflăm și celor tineri acest sentiment. Aș mai construi o Reșiță, pentru că e o meserie frumoasă și ai timp să urmărești mulți ani efectele a ceea ce ai făcut. Și asta cu toate că aproape nimeni nu se mai gândește, când ajunge acasă, că e ferit de frig și ploaie mulțumită unor oameni care au îndurat frigul și ploaia pentru acest lucru“.