Reactualizat la:

Buzoienii vor construi sala de sport de la Eliade

Buzoienii vor construi sala de sport de la Eliade
Scris de L.A. - REŞIŢA – Asta, după ce interpelările deputatului PSD de Caraș-Severin Ioan Benga au dat roade, iar Guvernul a dat undă verde investiției.

Parlamentarul cărășean a adresat repetate interpelări Guvernului cu privire la finanțarea obiectivului „Sala de sport” din cadrul Colegiului Naţional „Mircea Eliade” din Reșița. „În data de 01.08.2016, Compania Naţională de Investiţii şi Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administaţiei Publice au scos la licitaţie construirea obiectivului mai sus menţionat. Lucrarea a fost atribuită companiei Concas S.A. Buzău, această societate adjudecându- contractul, pentru 6.131.066,4 lei cu TVA inclus, adică 1.393.424 de euro. Construcţia sălii va ridica gradul estetic de urbanism din zona Colegiului Naţional <<Mircea Eliade>>, iar sala de sport va fi utilizată de cei peste 1500 de elevi din cadrul instituției de învățământ”, precizează deputatul Ioan Benga, prin intermediul unui comunicat de presă.

Rectifica



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Testeaza-ti alunitele gratuit!
REŞIŢA - Până pe 30 iunie 2017, poți beneficia de o consultație gratuită (în limita locurilor disponibile) la [...] mai multe »
Ajutor pentru 25 de copii si 45 de parinti
CARANSEBEȘ - Într-un județ cu numeroase probleme sociale, Consiliul Județean Caraș-Severin și Episcopia [...] mai multe »
Borcean: Spitalul de Urgenta se reabiliteaza
CARANSEBEȘ - Reabilitarea Spitalului Municipal de Urgență Caransebeș din fonduri guvernamentale va continua, chiar [...] mai multe »
Clopotelul a sunat pentru ultima data
CARAȘ-SEVERIN - Aproximativ 3.000 de liceeni cărăşeni şi-au luat rămas bun de la colegi şi profesori, rememorând [...] mai multe »
Braconier prins cu capriorul eviscerat in portbagaj
MOLDOVA NOUĂ - Un bărbat de 41 de ani din Moldova Nouă este cercetat pentru braconaj cinegetic, uz de armă fără [...] mai multe »
Dom’ primar, asta este legea!
NAIDĂŞ - Cam acesta este răspunsul pe care primarul de Naidăş susţine că îl primeşte când solicită [...] mai multe »
Cultul eroilor, adevarata cultura a sufletului romanesc
CARANSEBEȘ - Ca în fiecare an de Înălțarea Domnului, Ziua Eroilor a fost marcată și în al doilea municipiu al [...] mai multe »
Coca Cola a investit 140.000 de euro la Bigar
BIGĂR - Coca-Cola HBC România, cu sprijinul Asociaţiei ViitorPlus, al companiei CON-A, al Primăriei Bozovici şi al [...] mai multe »
S-au jertfit pentru ca noi sa speram intr-o viata mai buna
REŞIŢA - Spunea generalul de brigadă (r) Vasile Cocoşilă, cu prilejul manifestărilor dedicate Zilei Eroilor, de la [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou